Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu Mark Rutte la Bruxelles. Ce solicitare i-a făcut premierul român șefului NATO

Data publicării:
ciolacu rutte
Premierul Ciolacu, alături de secretarul general al NATO, Mark Rutte. Foto: gov.ro

Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit, luni, cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, la sediul Alianţei, şi au discutat despre situaţia de securitate din zonă, consolidarea Flancului Estic la Marea Neagră şi întârirea prezenţei aliante în România. La finalul întâlnirii, Ciolacu a transmis că „românii sunt în siguranţă”.

Premierul a anunţat că împărtăşeşte viziunea secretarului general al NATO potrivit căreia nicio ţară nu poate răspunde de una singură ameninţărilor de securitate.

„Faptul că suntem mai puternici împreună este o realitate, nu doar un slogan. Tocmai de aceea, i-am transmis domnului secretar general recunoştinţa României atât faţă de Aliaţii care ne sprijină concret, cât şi faţă de NATO, care a adoptat măsuri dedicate României în domeniul apărării terestre şi aeriene. Avem o prezenţă militară Aliată consistentă în România, dar i-am solicitat domnului secretar general să sprijine suplimentarea şi întărirea acestei prezenţe, dar şi consolidarea posturii NATO pe Flancul Estic, la Marea Neagră. Un astfel de demers este indispensabil pentru o descurajare credibilă a ameninţărilor ruseşti”, a declarat premierul, citat de news.ro.

De asemenea, Ciolacu a anunţat că a simţit solidaritatea secretarului general al NATO încă de la începutul mandatului acestuia, când a dat o declaraţie fermă de sprijin pentru România în contextul incidentului cu dronele ruseşti din luna octombrie.

„Suntem pregătiţi să contribuim la întărirea Alianţei şi la menţinea unei relaţii transatlantice cât mai solide. Este cu atât mai important să facem acest lucru, având în vedere că ne confruntăm cu un context de securitate extrem de complicat. Federaţia Rusă a ales să devină cea mai mare ameninţare la adresa NATO. Rusia a readus războiul în Europa, chiar la graniţele României, iar acest lucru a crescut nivelul de preocupare în rândul cetăţenilor noştri. De aceea, suntem aici, în sediul NATO, umăr la umăr, pentru a da un mesaj puternic că românii sunt în siguranţă şi stabilitate. România face parte din NATO, Alianţa are o prezenţă consistentă în România, iar aceasta este garanţia că fiecare centimetru al teritoriului nostru este apărat pe deplin”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la finalul întâlnirii cu Mark Rutte.

Potrivit acestuia, încălcările spaţiului aerian Aliat şi postura agresivă a Rusiei din Marea Neagră arată cât de importantă este creşterea efectivelor în zonă şi să se dea un răspuns solidar şi unitar al Alianţei.

De asemenea, Ciolacu anunţă că l-a informat pe secretarul general al Alianţei că în această săptămână se va semna cu SUA scrisoarea de acceptare pentru programul de achiziţionare a celor 32 de avioane F-35 de ultimă generaţie.

În plus, Ciolacu a reiterat sprijinul constant pentru Ucraina şi Republica Moldova.

„Am fost recent martorii încercării de a deturna parcursul european al Republicii Moldova. Avem obligaţia de a sprijini Chişinăul şi ne dorim să putem contribui împreună la acest efort”, a mai transmis premierul României, aflat la Bruxelles în fruntea unei delegații guvernamentale din care au mai făcut parte ministra afacerilor externe, Luminiţa Odobescu, şi ministrul apărării, Angel Tîlvăr.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți monta camere video pe mașină? Când imaginile pot fi folosite ca probă și când riști probleme
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Odiseea Centurii Metropolitane Cluj: 9 ani de întârzieri, două licitații eșuate, un contract reziliat și un...
Newsweek
Beneficiu la pensie pentru o categorie de pensionari. Consiliul legislativ a dat aviz favorabil
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine