Mărturia șoferului din autocarul cu turiști greci: Impactul a fost atât de puternic, încât a crezut că toți au murit

Data actualizării: Data publicării:
accident autocar
Un autocar a fost implicat într-un accident grav la Pasajul Unirii FOTO: Inquam Photos/ George Călin

Șoferul autocarului cu turiști greci care a lovit un limitator de înălțime la Pasajul Unirii din București a povestit că, imediat după impact, a crezut că niciun pasager n-a scăpat cu viață. Presa elenă scrie că e posibil ca bărbatul să fi selectat greșit tipul vehiculului în aplicația GPS pe care o folosea – autoturism în loc de autocar.

Un bărbat de 50 de ani, care venise în vacanță cu soția, a murit în accidentul produs înainte de Crăciun, iar peste 20 de oameni din autocar au ajuns la spital.

În interviul acordat jurnaliștilor eleni, șoferul grec a declarat că impactul a fost atât de puternic, încât a crezut că autocarul a fost lovit de un tren. Bărbatul susține că a frânat înainte să lovească limitatorul de înălțime, dar a fost prea târziu. El a mărturisit că în primele secunde după accident, a crezut că niciun pasager nu a scăpat cu viață.

Soția și fiul bărbatului care a murit în tragedia de la pasajul Unirii au venit la Institutul de medicină legală să ridice corpul. Bărbatul va fi înmormântat zilele următoare în grecia. În paralel, din spitalele bucureștene vin vești mai bune. În momentul de față mai sunt doar doi turiști internați, starea lor este bună, iar medicii se așteaptă că săptămâna viitoare aceștia să fie externați.

Șoferul grec a mai spus că a respectat traseul pe care i l-a indicat GPS-ul. Nu ar fi folosit însă corect aplicația de trafic. E o ipoteză lansată de presa elenă, care scrie că bărbatul nu a bifat opțiunea care ar fi ales trasee potrivite pentru autocare. Această variantă o să fie verificată de procurorii greci care vor prelua ancheta.

La patru zile de la accident, încă apar detalii importante despre momentele de după impact. Un jandarm care se afla în timpul liber a fost înger păzitor pentru turiștii greci. Militarul era lângă pasajul Unirii și când a văzut accidentul, s-a dat jos din mașină și a început să scoată răniții din autocarul distrus.

„Țipam la șofer să deschidă. Intrase în panică, nu deschidea ușa. Am scos prima dată persoanele din față care erau rănite. Împreună cu alte persoane am încercat să îi scoatem pe cei care erau pe scaune și nu puteau ieși singuri. Am rupt plastice, am îndepărtat bucăți de plastic. Ce am putut. La cele 3 doamne și domnul am zis să nu riscăm să îi punem mai rău în pericol. Puteau să aibă fracturi”, spune jandarmul Petre Pălărie.

În timp ce pasagerii greci spun că șoferul autocarului era obosit și că a condus 16 ore, avocatul bărbatului susține că acesta făcuse pauze și că tragedia nu a fost provocată de oboseală.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri