Sari la conținut

Mărturia unui jurnalist: "Era o discordanţă frapantă între indivizii care se pregăteau de bătaie şi restul mulţimii. Te şoca"

Jurnalistul Matei Udrea relatează pe pagina sa de Facebook cum a trăit evenimentele violente din Piaţa Victoriei, prezentând succesiunea câtorva momente consumate aseară la Guvern şi pe bulevardele din zonă şi subliniind situaţiile care ridică mari semne de întrebare, deopotrivă cu privire la intervenţia forţelor de ordine şi prezenţa unor grupuri restrânse de huligani. 
Mai jos, postarea integrală a jurnalistului Matei Udrea:
 
 
Obligatia celor care au fost acolo este sa povesteasca.
Pina voi scrie pe larg, iata citeva lucruri clare, pe care cei din fata televizorului n-au avut cum sa le vada/stie.
 
1. Mitingul a fost urias, oamenii de o mare calitate.
2. Grupul de agitatori, maximum 40 de insi, intre care sigur-sigur membrii unor galerii (i-am recunoscut), s-a grupat de la inceput in dreapta pietei, spre intrarea din Stefan cel Mare, la circa 10 metri de cordonul de jandarmi, lasind intre ei si fortele de represiune un rind de manifestanti reali.
3. Asa cum i-am recunoscut eu, i-au recunoscut si monitorii jandarmilor, care se plimbau in civil prin multime. Nu s-a luat nicio masura timp de citeva ore.
4. Era o discordanta frapanta intre indivizii care se pregateau de bataie si restul multimii. Te soca. Pareau extrasi din alt film. Atit ca fizic, cit si comportament.
5. A fost o hirjoana ciudata a acestui grup cu jandarmii. La intervale din ce in ce mai scurte, incepeau sa arunce unii cu petarde si peturi de apa, ceilalti cu gaze si cartuse cu piper. 
6. DE FIECARE DATA, in aceste episoade, jandarmii au folosit buteliile cu gaze sufocante din plin in fata, razant, catre primele rinduri, si, simultan, sa traga IN ADINCIME cu cartuse cu piper. Sa nu credeti ca erau inofensive. Au spart parbrizele celor doua masini care ramasesera in parcarea de la Victoriei!
7. Efectul acestor atacuri combinate si repetate a fost terifiant. Multimea de mii de oameni fugea calcindu-se in picioare spre Titulescu doar pentru a descoperi ca, in spate, erau perdelele de fum cu piper ale grenadelor lansate in adincime de jandarmi. Pe o raza de zeci de metri, gazele si fumul de piper se amestecau, provocind scene apocaliptice, cu oameni de toate virstele si de ambele sexe sufocati, carati pe brate, in stare de soc.
8. Incredibila taria acestor romani! In fata bombardamentului si a evidentei premeditari, reveneau mereu in piata, dupa ce se risipeau gazele si fumul. Oameni obisnuiti, unii cu parul alb, barbati, femei, adolescente. Mai furiosi, mai inversunati. Aceste zeci de mii nu vor uita niciodata ce le-a facut regimul PSD.
9. Am stiut ca masacrul va incepe dupa lasarea intunericului. E un deja-vu. Si Ceausescu a actionat la fel pe 21 decembrie.
10. La ora 21.00 fix, cind oamenii si-au aprins lanternele telefoanelor, jandarmii si grupul de instigatori au atacat SIMULTAN. S-a creat haos cumplit.
11. Atacurile s-au succedat, dupa lasarea noptii, la intervale tot mai scurte: 45 de minute, 30 de minute, 15 minute. De fiecare data, tot mai agresive.
12. Marele Asalt a fost de o violenta inimaginabila. S-a pornit un bombardament puternic si permanent cu gaze si grenade cu piper, simultan "testoasele" au atacat in mai multe directii - catre Lascar Catargiu, catre Titulescu, au navalit cu caii inspre Antipa, acolo unde, traditional, se grupeaza la proteste mamicile cu copii, in general cei mai vulnerabili.
13. S-a creat un virtej incredibil. Am fugit, din mijlocul pietei, catre trotuarul dinspre MegaImage. Nu se mai putea respira, nu se mai putea vedea, oamenii erau prinsi ca-ntr-o menghina, cei care incercau sa fuga spre Catargiu dadeau peste jandarmi, alte plutoane inaintau dinspre piata catre trotuarul care era efectiv bombardat cu bombe lacrimogene si cu cartuse cu piper. 
14. un numar gigantic de oameni s-a inghesuit in MegaImage. Altii s-au adapostit in vestibulul de la GarantiBank. Sa le dea sanatate Dumnezeu celor de acolo! Au salvat niste oameni!
Mi-a amintit acest episod de cel din 21 decembrie 1989, cind protestatarii anti-Ceausescu au incercat sa scape la metrou, la Universitate si Romana, dar trupele de Securitate (actuala Jandarmerie) au navalit dupa ei acolo si i-au impuscat. Multa vreme dupa aceea, la Romana, unii pereti au ramas minjiti de singe.
15. eu, impreuna cu alte mii, am fugit spre Gara de Nord, cu jandarmii pe urme. Bombardamentul continua in ritm sustinut. Vedeam trasoarele rosiatice ale cartuselor cu piper si stiam ca trebuie sa fugim. Intunericul ne-a ajutat, pentru ca le vedeam pe cer si stiam unde urmau sa cada. Inteleg ca scena s-a repetat pe toate bulevardele adiacente Pietei Victoriei.
16. plutoane de jandarmi au navalit pe stradute, taind legaturile intre artere si tragind cu lacrimogene in tot ce misca.
17. oamenii au fost de o rezistenta fantastica. erau foarte indirjiti. se retrageau putin, apoi iar se opreau. scena s-a repetat de zeci de ori.
18. s-a incercat ambuscada, detasamente de jandarmi navalind de pe stradute, din spate, pentru a prinde la mijloc oamenii care strigau "Nu plecam!". Cine era prins in capcana era batut cu bestialitate.
19. comportamentul jandarmilor a fost iresponsabil si inexplicabil, total diferit de cel de la celelalte mitinguri. mult mai tirziu, la vreo 40 de minute de la ultimele evenimente, impreuna cu alte zeci de oameni care cautau sa plece spre casele lor, am dat, pe stradute, nas in nas cu un detasament complet echipat (inclusiv cu pusti) pe o straduta. Faceau razie, nu ne lasau sa trecem si ne alungau inapoi, spre Gara de Nord. M-au imbrincit, erau cu fetele acoperite, urlau ca scosi din minti. "Mars, ba!, Misca-te!, Ce n-ai inteles?" etc. Le-am spus ca am masina spre Stefan cel Mare, mi-au raspuns ca nu sint din Bucuresti si nu stiu unde e Stefan cel Mare. Cred ca acest pluton era venit de la Craiova. Oamenii mi s-au parut, efectiv, injectati. Parca le daduse cineva sa traga pe nas.
Epilog: am ajuns acasa pe la ora 2.00. La Mega, pe drum, jandarmii isi luau lapte. Pe mine ma ardeau plaminii si stomacul, iar hainele imi puteau ingrozitor a gaze. Si acum, dimineata, cind scriu aceste rinduri, imi miroase parul si pielea, desi am facut dus.
Epilog?
Vom vedea.  

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Etichete: guvern , violente , diaspora , jandarmerie , Ministerul de Interne , MAI , liviu Dragnea , palatul victoria , protest piata victoriei , viorica dancila , carmen dan

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale