Mărturii din căminul de bătrâni din Craiova. Angajată: Nu erau protejaţi deloc! Erau în bătaia puştii, aşa cum era şi personalul

Data publicării:
camin batrani craiova
Foto: Digi24

Mărturii cutremurătoare ale angajaţilor unui cămin de bătrâni din Craiova. Instituţia a intrat în carantină de săptămâna trecută. În acest moment aproape 100 de pesoane, atât beneficiari, cât şi angajaţi au fost confirmaţi cu noul coronavirus. Angajatele povestesc că nu au fost luate măsuri de protecţie nici pentru bătrâni nici pentru ele. Infirmierele foloseau aceleaşi mănuşi atât la beneficiarii sănătoşi, cât şi la cei confirmaţi cu COVID. Mai mult, primeau halate de unică folosinţă pe care trebuiau să le spele cu clor şi să le refolosească.

Angajată cămin Craiova: Au fost nişte halate de hârtie, o mască două pe zi şi câteva perechi de mănuşi pe care le foloseam şi la pansatul bolnavilor.

Acesta era echipamentul pe care îl primeau angajaţii Căminului pentru Persoane Vârstnice din Craiova. Insuficient pentru a lupta cu un virus atât de puternic precum SARS-CoV 2. Tocmai de aceea, unul câte unul, beneficiarii au început să fie testaţi pozitiv. În decurs de o lună, 100 dintre ei au avut virusul. Culmea, spun angajaţii, reprezentanţii căminului, în loc să declare focar şi să încerce să rezolve problemele, au încercat să ascundă nergulile de acolo.

Angajată cămin Craiova: Degeaba se încearcă să dreagă busuiocul şi să se ascundă unele lucruri... Lucruri în privinţa deceselor, în privinţa echipamentelor, în privinţa modului de cazare al personalului. Este cazat în camerele bolnavilor! Fost COVID! Nu se pot dezinfecta, nu se pot crea condiţii de siguranţă pentru personal. Personalul este pus în pericol! Drept urmare s-a şi contaminat în mare parte!

Reporter: Beneficiarii? Cât de protejaţi erau în ceastă perioadă?

Angajată cămin Craiova: Nu erau protejaţi absolut deloc! Erau în bătaia puştii, aşa cum era şi personalul.

Roxana Giurescu a fost infirmieră la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Craiova. A observat neregulile de acolo şi a ales să îşi dea demisia de teamă să nu se îmbolnăvească cu noul coronavirus.

Reporter: Cât de în siguranţă vă simţeaţi cu ce echipament aveaţi acolo?

Roxana Giurescu, fostă angajată a căminului: Nu ştiu dacă putem să îi spunem în siguranţă. O pereche de botoşi pe zi care se rupeau la primul salon în care intrai. Acel costumaş care te protejează... Acele combinezoane subţirele, fetele îmi povesteau, după ce am plecat eu: Roxana, cât ai stat tu aici ne mai dădeau. Acum ne pune să dăm cu clor pe ele să le punem la uscat şi să le luăm iar!

Mai mult, angajaţii susţin acum că reprezentanţii căminului încearcă să ascundă numărul real al deceselor provocate de noul coronavirus.

Angajată cămin Craiova: În ceea ce priveşte numărul deceselor nu s-a făcut public cu devărat care este numărul deceselor real! Nu! Şi nu ştiu de ce.

Roxana Giurescu, fostă angajată a căminului: După ce am plecat eu din cămin, sunt vreo 7 sau 8 morţi. Nu pot să spun că sunt toţi COVID, că nu le ştiu testele, dar într-un timp atât de scurt... Îmi dădeau fetele mesaj: muri cutare, muri cutare, mai muri cutare, mai duserăm 2 astăzi.

Reprezentanţii DSP susţin însă că nu au găsit nimic în neregulă în cămin până nu au apărut primele cazuri confirmate cu SARS Cov2.

Reporter: Dacă se făceau controale, aşa cum spuneţi dumneavoastră, aflaţi şi că era vorba de 3 morţi deja confirmaţi cu COVID-19, nu o singură persoană care a fost precizată în comunicatul de presă pe care ni l-aţi dat acum câteva zile.

Jean Pârgaru, epidemiolog şef DSP: Da într-adevăr au fost şi 3 decese dar după ce au fost efectuate ultimele testări. Rezultatele au fost primite foarte târziu la un interval de 5-7 zile chiar 10 zile.

Reprezentanţii primăriei, instituţie de care aparţine căminul, au refuzat să facă vreo declaraţie în legătură cu acest subiect. Au trimis săptămâna trecută un comunicat prin care precizau că au ţinut permanent legătura cu căminul şi că le-au asigurat toate materiale necesare respectării măsurilor impuse.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri