Medicii de familie care își vor vaccina anti-Covid pacienții la domiciliu sau în ambulatorii vor primi între 40 și 60 de lei

medic de familie in cabinet
Medicii de familie primesc 60 de lei pentru vaccinarea acasă și 40 de lei în ambulatoriu. Foto: GettyImages

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri ordonanța care reglementează vaccinarea împotriva COVID-19 de către medicii de familie la domiciliul persoanei, precum și activitatea de vaccinare în ambulatoriile de specialitate. Doctorii vor primi 60 de lei pentru vaccinarea acasă și 40 de lei în ambulatoriu.

Potrivit actului normativ, pentru activitatea de administrare a vaccinului împotriva COVID-19 de către medicii de familie la domiciliul persoanei, validată ca serviciu de vaccinare în Registrul electronic naţional de vaccinare, potrivit schemei complete de vaccinare, tariful este de 60 de lei/inoculare.

Pentru administrarea vaccinului de către medicii de specialitate în cadrul ambulatoriul de specialitate pentru specialitățile clinice, inclusiv ambulatoriul integrat al spitalelor, validată ca serviciu de vaccinare în Registrul electronic naţional de vaccinare, potrivit schemei complete de vaccinare, tariful este de 40 de lei/inoculare.

Tarifele includ şi consultaţia medicală, precum şi raportarea şi monitorizarea reacţiilor adverse postvaccinale.

„Am creat cadrul legal pentru ca un număr semnificativ de persoane să poată fi imunizate de către medicul de familie la domiciliu. Este o măsură ce are drept scop stimularea vaccinării și protecția cu precădere a persoanelor vârstnice, nedeplasabile sau mai greu deplasabile. Pentru vaccinarea la domiciliu, am crescut tariful cu 50%, la 60 de lei/inoculare, de la 40 de lei/inoculare cât este la cabinet, diferență menită să acopere cheltuielile de deplasare. De asemenea, pentru pacienţii cu boli cronice poate începe vaccinarea în ambulatoriile de specialitate, tocmai pentru a proteja mai bine acele persoane care au şi cel mai mare risc de a se îmbolnăvi şi a dezvolta complicaţii în caz de infecţie cu SARS-CoV-2”, a declarat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Cele două măsuri sunt prevăzute a fi în vigoare până la data de 31 martie 2022, termen până la care a fost prelungită și activitatea de administrare a vaccinului de către medicii de familie în cabinetele proprii pentru persoanele înscrise pe lista proprie, pentru cele care nu au un medic de familie sau pentru care medicul de familie nu asigură aceste servicii.

Editor : A.A.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate