Medicii trag un nou semnal de alarmă: Va sărbători Revelionul doar cine va supraviețui. Pandemia e ca un război, avem nevoie de legi

Imagine cu asistenți medicali care au grijă de pacienții infectați cu forme severe de COVID-19 în statul american California.
Imagine cu asistenți medicali care au grijă de pacienții infectați cu forme severe de COVID-19. Sursă foto: Getty Images

Timp de 12 ore, medici, specialişti şi cercetători au răspuns la cele mai importante întrebări despre vaccinare şi au oferit informații şi explicaţii în privinţa imunizării, la "Maratonul Informării" despre COVID-19. Evenimentul transmis online a avut loc la Biblioteca Naţională din Capitală, iar o parte din eveniment a fost moderat şi de reporterul Digi24 Carla Tănasie.

Carla Tănasie: Mai rău se poate în condițiile în care avem vaccin?

Cătălin Apostolescu, managerul Spitalului Matei Balș: "Da, se poate și mai rău. Depinde ce vrem să facem, avem la dispoziție mijloacele de a opri pandemia, dacă le folosim va fi bine, dacă nu le folosim poate să fie și mai rău. Revelionul îl vor sărbători doar cei care vor supraviețui. Cei care vor un nou an trebuie să aibă grijă să supraviețuiască".

Medicul Cătălin Apostolescu, managerul Spitalului Matei Balș, spune că ar fi nevoie de o schimbare a legislației în România.

Cătălin Apostolescu: "Avem nevoie de legi, pandemia este echivalentul unui război. Avem nevoie de legi pentru pandemie, nu putem pleca la război cu legi de pace".

Carla Tănasie: Sunt medici care își iau adeverințe să nu între la COVID, să nu facă gărzi.

Cătălin Apostolescu: "Dacă acum ar izbucni război România - Bulgaria soldații ar spune că au program până la 8 și dacă vrem să lupte după ora 8 va trebui să le plătim orele suplimentare?".

Șeful DSU, Raed Arafat spune că scăderea numărului de vaccinări este efectul eșecului certificatului verde la votul din Parlament.

Raed Arafat, șeful DSU: "Haideți să corelăm scăderea vaccinării cu ce s-a întâmplat în Parlament, a eșuat votul pe certificatul verde astăzi, când aveam peste 100.000 de vaccinați, a două zi am coborât la 50 și ceva de mii și a treia zi după 40 de mii. Înseamnă că o parte din populație se vaccina că era implementat certificatul verde. Când au văzut că certificatul verde nu se mai implementează nu s-au mai vaccinat. Aici e categoria populației tinere care consideră că nu-i afectează pe ei prea mult."

Florin Mihălțan, medic pneumolog: "Nouă din zece internați în acut sunt nevaccinați. Al zcelea este, de obicei, în grupa de risc majoră, un om peste 65 de ani, cu o multitudine de comorbidități. Cei vaccinați sunt protejați, cei nevaccinați sunt primii candidați."

Moderator: Care sunt efectele vaccinului asupra unei persoane care suferă de boli cardiovasculare serioase, cronice?

Gabriel Tatu-Chițoiu, medic cardiolog: "Efectul vaccinului este unul favorabil, adică îl protejează de complicații. Acestea este motivul pentru care în toate țările vaccinarea a început cu aceste persoane, cu risc foarte crescut."

Modeartor: Dacă ai trecut prin boală și te-ai vaccinat, te mai poți infecta?

Lucian Negreanu, medic gastroenterolog: "Cei care au trecut prin boală și se vaccinează se pare că au o imunitate extrem de protectivă și mult mai durabilă".

Ioana Mîndruță, medic neurolog: "Din punct de vedere neurologic, sunt simptome care se pot răspândi săptămâni, luni. Întâlnim pacienți care din ce în ce mai mult acuză tulburări de memorie, de concentrare, de atenție, tulburări de gust și miros care persistă sau revin la distanță de momentul infecției acute".

Valeria Herdea, medic de familie: "Un copil de 15 ani, fotbalist, a venit după COVID și capacitatea lui pulmonară era de 50%. Aia e realitatea zdrobitoare în care a venit părintele cu el: <Ce fac?>. <V-ați vaccinat?>.<Nu>. <De ce?>. <Păi mi-a fost teamă, că dacă o să pățim ceva de la vaccin?>.

Uite prețul! Prețul era acel copil căruia i-ai distrus visul! Copilul se uită disperat la mine când i-am spus: o perioada de timp, între 2-6 luni o să o iei progresiv, o să facem exerciții de respirație, o să mergi la salina, mergem la pneumolog, facem, vedem ce e cu ține. Asta e realitatea! Dincolo de tot ce povestim noi aici, dimensiunea umană a suferinței este zdrobitoare!".


Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate