Atac rusesc cu drone la granița României. Au fost ridicate în aer avioane F-16 și Eurofighter. Mesaj RO-ALERT în județul Tulcea

Data actualizării: Data publicării:
ro alert
RO-ALERT. Imagine cu caracter ilustrativ

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a transmis, în noaptea de luni spre marţi, un nou mesaj RO-ALERT pentru zona de nord a judeţului Tulcea, pe fondul războiului din Ucraina, relatează Agerpres.

ACTUALIZARE: Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că, luni, în jurul orei 23.00, sistemele de supraveghere radar ale MApN au detectat un atac aerian al Federaţiei Ruse asupra infrastructurii portuare din Ucraina, la nord de Braţul Chilia al Dunării, judeţul Tulcea.

„În noaptea de 1 spre 2 septembrie, în jurul orei 23.00, sistemele de supraveghere radar ale MApN au detectat un atac aerian al Federației Ruse asupra infrastructurii portuare din Ucraina, la nord de Brațul Chilia al Dunării, județul Tulcea. Două aeronave de luptă F-16 românești au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru misiuni de cercetare.

La ora 23.46 a fost transmis mesajul Ro-Alert pentru zona de nord a județului Tulcea, iar în jurul orei 00.20 au fost ridicate și două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Germane, dislocate la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu.

Nu au fost detectate pătrunderi ale unor vehicule aeriene în spațiul aerian național.

La ora 00.50 a fost transmis semnalul de încetare a alertei aeriene, iar aeronavele au revenit, în siguranță, în bazele de dislocare,” a transmis MApN.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

Știre inițială: Populaţia a fost avertizată cu privire la faptul că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi a fost îndemnată să adopte măsuri de protecţie, durata alarmei aeriene fiind de circa 90 de minute.

"În urma alertei aeriene, nu s-au înregistrat apeluri la numărul unic de urgenţă 112", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Delta, Daniel Năstase.

Forțele ruse au lansat un val de drone în primele ore ale zilei de marți asupra a cel puțin trei regiuni ucrainene — Odesa, Sumî și Kiev — provocând victime și pagube infrastructurii civile, potrivit autorităților locale, citate de Kyiv Independent.

Atacurile rusești asupra orașelor ucrainene din timpul nopții au provocat incendii masive și pagube suplimentare, demonstrând că eforturile președintelui american Donald Trump de a negocia pacea nu au schimbat încă situația de pe teren.

În sudul regiunii Odesa, administrația districtului Izmail a raportat că dronele rusești au vizat infrastructura portuară, provocând incendii. Nu au fost raportate victime.

 

 

 

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria: Când se urează, de fapt, „La mulți ani” și ce este strict interzis să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Travis Kelce, prima declarație despre nunta cu Taylor Swift: „Cea mai frumoasă noapte din viața mea”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Halle Berry, imaginea senzualității într-o rochie foarte decoltată. Fanilor nu le vine să creadă câți ani...
Adevarul
Incendiu în Halkidiki. Turiștii au fost evacuați inclusiv pe mare, după ce flăcările s-au extins rapid...
Newsweek
Isterie la pensie în toată țara. Pensionarii depun cereri pentru restituirea CASS. Ce zice Casa de Pensii?
Digi FM
Brad Pitt, mărturisiri tulburătoare despre cea mai întunecată perioadă din viaţa sa: „Nu vedeam nicio ieșire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Modul în care e distribuită grăsimea corporală contează mai mult decât credeai. Ce au descoperit cercetătorii...
Digi Animal World
Imagine tulburătoare pe o plajă din New Jersey. 29 de rechini morți, descoperiți de o femeie
Film Now
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
UTV
Alexandra Stan a vorbit despre momentele dificile de după naștere. „24 de ore la Terapie Intensivă”