METEO. Revin ploile și ninsorile

Data publicării:
Major Snowstorm Bears Down On New York City
FOTO: Gulliver/ Getty IMages

În curând vom intra în ultima jumătate a lunii februarie, iar episoadele de iarnă par să se înmulţească.

Vremea va rămâne liniştită pe parcursul nopţii de luni spre marți. Doar ceaţa va crea unele probleme pe suprafeţe restrânse aflate în zonele joase din sudul ţării. Temperaturile vor fi negative peste tot şi vor ajunge la minus 10 grade Celsius în nordul Moldovei şi în depresiunile Carpaţilor Orientali.

De marți, precipitaţiile se vor înmulţi. La început vor fi preponderent ploi în vest şi în sud-vest, în timp ce la munte vor apărea ninsori. După lăsarea nopţii însă, vor cădea stropi de ploaie şi fulgi de zăpadă în regiunile sudice, în timp ce în restul ţării va ninge. Precipitaţiile vor fi mai abundente în sud-vest, iar la munte se va depune un strat nou de zăpadă de peste 10cm. Vântul va fi intens pe crestele Carpaţilor Meridionali, dar noaptea va sufla cu putere şi prin sud şi est.

Ninsorile vor continua şi miercuri în cea mai mare parte a ţării, dar vor fi mai consistente în zonele înalte de relief. Doar în extremitatea sudică şi în sud-est vor fi mai ales ploi, se vor aduna cantităţi de apă destul insemnate şi va exista risc de polei. Va fi viscol la munte, dar vântul va avea intensificări şi în sud, în est şi în centru.

De joi, precipitaţiile vor bate în retragere şi vor mai apărea local în jumătatea estică, pentru ca vineri să mai ningă slab doar prin nord şi centru. Temperaturile vor rămâne potrivite pentru mijlocul lunii februarie.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri