Sari la conținut

METEO. Urmează zile cu 31 de grade Celsius

Atmosfera va fi însorită şi astăzi în cea mai mare parte a ţării, iar temperaturi apropiate de cele obişnuite pentru această perioadă se vor înregistra doar la malul mării.

Nefiresc de cald va fi şi azi în aproape toată ţara. Valorile de temperatură se vor încadra între 20 de grade Celsius la malul mării şi in jur de 31 de grade în spaţiul intracarpatic.

După orele prânzului, cerul se va înnora trecător în vest, nord-vest şi la munte, unde izolat vor fi ploi de scurtă şi descărcări electrice. Vântul va fi activ în sud, sud-vest şi pe creste, dar trecător şi asociat ploilor.

Bucureştenii vor avea miercuri parte de cer senin şi maxime ce vor ajunge la 28-29 de grade Celsius în spaţiile umbrite. Adierile vântului vor mai răcori atmosfera, iar presiunea aerului va continua să scadă uşor.

În Capitală, temperaturile vor mai câştiga puţin teren în perioada următoare, aşa că vineri şi sâmbătă se vor înregistra chiar şi 31 de grade Celsius. Norii se vor înmulţi abia în prima zi de weekend, dar şansele de averse vor rămâne destul de mici.

Pe aceeași temă