Metrorex demarează procedura pentru montarea ușilor de protecție pe peroanele de la metrou

Data publicării:
metrou-aglomeratie-620x400

Compania Metrorex a anunțat că vrea să ia măsuri de protecție a călătorilor, după crima care a avut loc în urmă cu două săptămâni la stația Dristor. Potrivit Profit.ro, Metrorex va începe o căutare de fonduri necesare pentru realizarea studiilor de prefezabilitate și fezabilitate pentru instalarea unor usi portpalier în stațiile aglomerate din București.

"Pentru asigurarea circulației la metrou, în condiții de siguranță și confort, Metrorex își desfășoară activitatea în conformitate cu procedurile interne întocmite în acest sens, precum și cu legislația în vigoare. O parte din procedurile societății sunt realizate în colaborare cu autoritățile de supraveghere și protecție a persoanelor. Metrorex va da tot concursul structurilor abilitate ale statului responsabile cu asigurarea protecției publice și va colabora cu acestea pentru a găsi cele mai potrivite soluții pentru creșterea nivelului de siguranță a călătorilor în spațiile publice ale stațiilor de metrou.

În acest sens, Metrorex va face demersuri în vederea identificării surselor de finanțare necesare pentru elaborarea studiilor de pre-fezabilitate și fezabilitate care să stabiliească soluțiile tehnice optime ale unui sistem de protecție a călătorilor, la marginea peroanelor din stațiile de metrou", este mesajul companiei de transport subteran.

15.000 de oameni au semnat o petiţie prin care cer securizarea peroanelor de la metrou. Semnatarii vor ca în staţiile de metrou să fie instalate panouri de siguranţă. Astfel de structuri transparente, din plexiglas sau sticlă securizată, se regăsesc pe peroanele din alte ţări, şi împiedică oamenii să ajungă pe şinele metroului.

Citește mai mult aici

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri