Metrorex deschide un parking uriaș la capătul unei magistrale

Data publicării:
parcare metrorex 2

Şoferii care vin în Capitală îşi vor putea lăsa maşinile în noua parcare contra unui tarif de un leu pe oră, care va fi, cel mai probabil, ajustat în funcție de durata parcării.

Parkingul de la Străuleşti va fi deschis în noiembrie, iar tariful va fi de un leu pe oră, a declarat, miercuri, Dumitru Sodolescu, directorul general al Metrorex, prezent la o conferinţă pe teme de profil, potrivit Agerpres.ro.

"Lucrările au fost terminate pe 18 iulie şi s-a întârziat pentru că nu au fost gata toate documentele. Pe data de 11 octombrie s-a întrunit comisia şi a început recepţia pentru terminarea lucrărilor. Luni, 22 octombrie, se va întruni din nou comisia, pentru a vedea în ce stadiu ne aflăm. Programul nostru este făcut ca, până la sfârşitul lunii, să terminăm inclusiv punerea în funcţiune, iar în noiembrie parcarea să devină funcţională", a spus şeful Metrorex.

Tariful va fi de un leu pe oră şi se discută şi introducerea unui abonament, a adăugat el.

"Nu vrem să facem venituri spectaculoase din exploatarea parcării, întrucât nu acesta este scopul nostru, ci să decongestionăm circulaţia. Avem în vedere şi un abonament, pentru că, dacă cineva lasă maşina 10 ore, e cam mult 200 de lei pe lună. De asemenea, ne gândim la implementarea unui sistem de reducere pentru cei care folosesc metroul, practic vor putea scana biletul pentru metrou şi vor putea obţine o reducere. Vom investi separat nişte bani în acest sens, dar nu costă mult", a arătat Sodolescu.

Terminalul are un spaţiu de parcare pentru 650 de autovehicule şi o sală de aşteptare pentru călătorii transportului public. Depoul are o suprafaţă de 14.000 metri pătraţi şi 13 linii. Acolo pot fi garate sau reparate în acelaşi timp şapte trenuri. În cadrul aceluiaşi proiect au fost amenajate spaţii verzi adiacente drumurilor de acces şi un teren de sport.

Depoul şi Terminalul multimodal Străuleşti sunt finanţate din bugetul de stat. Valoarea investiţiei este de 160 de milioane de lei, fără TVA. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri