Mihai Dide, unul dintre cei mai vocali protestatari anti-PSD, și-a depus dosar de angajare la Jandarmerie

Data publicării:
mihai dide

Mihai Cristian Dide este un nume cunoscut pentru toți cei care urmăresc protestele anti-guvernamentale din ultimii doi ani. Aproape săptămânal intră în conflict cu jandarmii, este ridicat în cătușe și amendat de oamenii legii. Chiar și așa, Dide și-a depus dosarul de angajare la Jandarmerie, se arată într-un anunț al instituției, postat pe site-ul oficial.

cristian dide anunt angajare jandarmerie
cristian dide anunt angajare jandarmerie

CLICK PE POZĂ PENTRU A VEDEA ANUNȚUL JANDARMERIEI

Mihai Cristian Dide este eligibil pentru posturile de îngrijitor de clădiri, muncitor necalificat sau îngrijitor animale grajd și va trece prin evaluare psihologică în data de 23 ianuarie. 

Dide este unul dintre cei mai vocali protestatari anti-guvernamentali și nu de puține ori a intrat în conflict cu jandarmii, a fost reținut și amendat. În vara anului trecut, de exemplu, acesta s-a legat cu lanțuri de gardul Guvernului, cu un bidon cu benzină în mână.

Iar în urmă cu trei zile, Cristian Dide, Sandu Matei și alți doi protestatari au atras atenţia într-un mod inedit asupra efectelor pe care le are Legea recursului compensatoriu. Aceștia au umplut scările Ministerului Justiției cu vopsea roșie, cuțite și fotografii format A4 cu Tudorel Toader. Asta după ce un tânăr din Mediaș a fost ucis de un criminal eliberat mai devreme din penitenciar.

De altfel, Mihai Dide își anunțase încă din data de 7 ianuarie, pe Facebook, intenția de a se angaja îngrijitor de cai la Jandarmeria București. Postarea a primit atunci sute de like-uri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri