Ministerul Apărării: Trei militari au fost răniţi în timpul unui exercițiu în Poligonul Căţelu

Data actualizării: Data publicării:
Ambulanță
FOTO Digi24

Trei militari au fost răniţi în Poligonul Căţelu, miercuri, în timpul unei şedinţe de aprindere pe cale pirotehnică a unei încărcături de exploziv (TNT), a informat Ministerul Apărării.

”Miercuri, 15 februarie, în jurul orei 09.30, în Poligonul Căţelu,  trei militari din cadrul Centrului 13 Comunicaţii şi Informatică „Colonel Gheorghe Vişata", din Bucureşti, au fost răniţi pe timpul executării unei şedinţe de aprindere pe cale pirotehnică a unei încărcături de exploziv (TNT)”, anunţă Ministerul Apărării, într-un comunicat de presă.

Potrivit Ministerului Apărării, a fost acordat primul ajutor la faţa locului de către personalul medical prezent pe timpul desfăşurării şedinţei de instruire. 

”Doi dintre militari, un soldat şi un căpitan, au fost transportaţi de urgenţă la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Carol Davila" pentru efectuarea investigaţiilor medicale, unitate medicală la care a fost transportat, ulterior, şi un al treilea militar, cu gradul de soldat”, a mai precizat sursa citată.

Un soldat a suferit politraumatisme la mâini și cap, şi este acum în sala de operație. 

”Starea sa este stabilă, neexistând, la acest moment, din evaluarea medicilor, pericol vital. Ceilalţi doi militari  sunt în afara oricărui pericol, fiind în evaluarea echipelor medicale. Ofiţerul prezintă escoriaţii, plăgi la membre şi tulburări de vedere, iar celălalt soldat, care a solicitat evacuarea către spital după aproximativ două ore de la producerea incidentului, prezintă escoriaţii la nivelul membrelor”, a mai transmis MApN.

Conducerea unităţii a informat Parchetul Militar Bucureşti şi a stabilit o comisie de cercetare pentru a se stabili contexul în care s-a desfășurat incidentul.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariile care sar de 13.000 de lei net în România. Domeniile în care se câștigă cel mai bine în 2026, la cât...
Digi FM
Prima imagine cu fetița Alexandrei Stan! Fotografia care a topit inimile fanilor pe Instagram
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Stan, prima imagine cu fiica ei, la două zile după ce a devenit mamă: „Totul”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce a renunțat Bo Derek la actorie, deși era în culmea succesului: „Nu mi-am dorit niciodată să fiu actriță”
Adevarul
Alarmă pe USS Abraham Lincoln. Marinari epuizați ar fi încercat să sară peste bord: „Sper să nu mă trezesc...
Newsweek
Când poți ieși la pensie fără penalizare? Care perioade sunt considerate contributive la pensie?
Digi FM
Prima imagine cu fetița Alexandrei Stan! Fotografia care a topit inimile fanilor pe Instagram
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
Tragedia din spatele unui film celebru. Cum a fost abuzată Judy Garland în timpul filmarilor la “Vrăjitorul...
UTV
Alina Eremia a dezvăluit secretul căsniciei cu Edi Barbu. „Ne prostim împreună și redevenim copii”