Ministerul Justiției i-a retras acreditarea jurnalistului Ovidiu Oanță: Toader mi-a spus că îmi va interzice accesul în minister

Data publicării:
ovidiu oanta

Ovidiu Oanţă, reporter Pro TV, a publicat vineri pe contul său de Facebook răspunsul primit din partea Ministerul Justiţiei, care i-a refuzat, fără a îi oferi detalii, acreditarea pe 2019.

După ce a primit răspunsul din partea ministerului, Oanţă a scris: „Tudorel Toader îşi duce la bun sfârşit ameninţarea: Ministerul Justiţiei mi-a retras acreditarea. Oficial mi s-a comunicat că mi se refuză acreditarea pentru 2019, răspunsul fiind dat, nu în două zile, la cererea din ianuarie, ci la două luni distanţă. În plus, nu mi se comunică explicit în ce fel am afectat activitatea Ministerului Justiţiei. Probabil prin sutele de intrebări pe care i le-am adresat ministrului Justiţiei”.

Mesajul primit din partea ministerului a fost: „Solicitarea dumneavoastră de acreditare a fost respinsă, în conformitate cu art. 18 alin. 3 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public”.

Punctul articolului 18 prevede: „Autorităţile publice pot refuza acordarea acreditării sau pot retrage acreditarea unui ziarist numai pentru fapte care împiedică desfăşurarea normală a activităţii autorităţii publice şi care nu privesc opiniile exprimate în presă de respectivul ziarist, în condiţiile şi în limitele legii”.

Într-o altă postare pe Facebook, alături de fotografii cu legitimaţiile, Oanţă a revenit: „Ministerul Justiţiei refuză nejustificat să mă mai acrediteze după ce în repetate rânduri Tudorel  Toader mi-a spus că îmi va interzice accesul în minister, revoltat de intrebările mele deranjante”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

La începutul lunii martie, Tudorel Toader i-a amenințat cu retragerea acreditărilor pe jurnaliștii prezenți la o conferință de presă, după ce aceștia l-au întrebat ce notă crede că i-ar da societatea românească pentru mandatul său din ultimii doi ani.

Tudorel Toader: Vă promit următorul lucru: am pe masă solicitarile de reacreditare, în masura în care nu daţi curs formulelor protocolare pe care le-am stabilit voi acţiona în consecinţă, va rog aşadar să respectaţi.

Tomac: Ministrul Justiţiei îi vrea pe români dezinformaţi

Liderul PMP, Eugen Tomac, spune că decizia lui Tudorel Toader de a refuza acreditarea jurnaliştilor pe care el îi consideră incomozi, deşi aceştia şi-au făcut doar datoria, arată că actualul ministrul al Justiţiei se raportează cu nostalgie la regimul comunist, îngrădirea presei fiind o tactică pe care o folosesc cele mai crunte dictaturi.

„Un caracter prea mic pentru un minister atât de mare! Decizia lui Tudorel Toader de a refuza acreditarea jurnaliştilor pe care el îi consideră incomozi, deşi aceştia şi-au făcut doar datoria, arată că actualul ministrul al Justiţiei se raportează cu nostalgie la regimul comunist. Ministrul Justiţiei îi vrea pe români dezinformaţi, iar pe jurnalişti închişi într-un ţarc, cu botniţă la gură. Îngrădirea presei este o tactică pe care o folosesc cele mai crunte dictaturi”, scrie Tomac pe contul său de Facebook.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri