Ministrul Cuc anunță când se deschide metroul din Drumul Taberei

Data actualizării: Data publicării:
statie de metrou drumul taberei_asociatia pro infrastructura
Foto: Asociația Pro Infrastructură

Metroul din Drumul Taberei va fi deschis la finalul acestui an pentru că, din punct de vedere al stadiului fizic, este finalizat 97%, a declarat marţi ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, la un post de televizune.

"Mi-am asumat şi eu şi directorul (Metrorex n.r.) că îl vom da în trafic la sfârşitul anului. Este un proiect care şi aşa este întârziat foarte mult, dar 97% din punct de vedere al stadiului fizic este finalizat. Ce mai era de finalizat când m-am întors în minister la sfârşitul lunii februarie? Sistemul de automatizare, adică acel sistem care generează comunicarea între staţii pentru mersul garniturilor de metrou. A fost o contestaţie, am reuşit să deblocăm amiabil acest lucru până la urmă. Am semnat contractul cu firma care face automatizarea, care şi-a luat angajamentul că până la sfârşitul anului e gata automatizarea. Aceasta fiind gata, trenul poate fi pus pe şine. Oricum vom începe probele dinainte, veţi fi informaţi şi dumneavoastră, dar proiectul va fi finalizat, vorbesc de Magistrala 5 Drumul Taberei, la sfârşitul acestui an, decembrie 2019", a precizat Cuc, potrivit Agerpres.

Cât a costat și când trebuia să fie gata metroul din Drumul Taberei

În luna decembrie 2019 este preconizată darea în folosinţă a Magistralei 5 de metrou, cu patru ani întârziere. Valoarea totală a proiectului de metrou Drumul Taberei-Eroilor este 3,4 miliarde de lei. Prin inaugurarea acestei magistrale, Capitala va ajunge la 78 de kilometri de reţea şi la 63 de staţii de metrou.

Primul termen avansat pentru metroul din Drumul Taberei a fost 2015. În anul 2011 s-a semnat primul contract, cel pentru partea de structură, iar termenul era de 36 de luni. Astfel, 300.000 de călători ar fi putut fi preluaţi de metrou pe acest tronson Eroilor - Drumul Taberei. Dar, Magistrala M5 s-a confruntat cu probleme de avize, probleme de finanţare, probleme de lucrări neprevăzute care au apărut pe parcursul execuţiei lucrărilor.

Editor web: Vlad Mironescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri