Ministrul danez al apărării a intrat în concediu medical după vizita în Ucraina. „Va trebui să mă deconectez o perioadă”

Data publicării:
profimedia-0754501543
Ministrul danez al apărării Jakob Ellemann-Jensen. Foto: Profimedia Images

Ministrul apărării şi vicepremier danez Jakob Ellemann-Jensen a anunţat luni că intră în concediu medical pentru o perioadă nedeterminată, la două luni după instalarea unui inedit guvern de centru, potrivit AFP şi Reuters.

La sfaturile medicului, va trebui să mă deconectez o perioadă şi să iau concediu medical. Voi reveni când voi fi pregătit, a scris Ellemann-Jensen pe Facebook, care conduce de asemenea partidul liberal, Venstre.

Am fost neobişnuit de ocupat mult timp, iar acum corpul îmi transmite mesajul că este momentul să iau o pauză, a adăugat ministrul.

El a anunţat săptămâna trecută că a consultat medici din cauza unei ameţeli, imediat după întoarcerea din Ucraina, notează Agerpres.

În absenţa sa, postul va fi acoperit de ministrul economiei, Troels Lund Poulsen, a precizat cabinetul premierului într-un comunicat.

Această retragere temporară survine într-un moment în care danezii îşi manifestă opoziţia faţă de eliminarea unei sărbători legale, măsură emblematică a noului guvern pentru a finanţa bugetul apărării, în plină invazie rusă în Ucraina. 

Editor : M.D.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri