Video Ministrul Radu Miruță: „Doar noi și Norvegia avem grafit în Europa. Putem întoarce economia României”

Data actualizării: Data publicării:
grafit telefoane electronice
Foto: Profimedia Images

Ministrul Economiei a vorbit la Digi24 despre managementul defectuos din România și a dat exemplul grafitului, un mineral rar cu multiple întrebuințări, al cărui potențial este insuficient exploatat de statul român. „Statul român poate întoarce masa, pe zona de microelectronică, pe zona de stocare de energie, pe zona de semiconductori”, a explicat el.

„Sunt companii care pot întoarce economia în statul român”, a spus radu Miruță. „Grafit în lumea asta, în Europa, este doar în Norvegia și România. Pe vremuri, grafitul ra folosit pentru lucruri industriale. Acum este elementul care este punctul de blocaj al procesării inteligenței artificiale. Toate companiile puternice, unele dintre ele din Statele Unite, care au cei mai buni angajați, se strangulează la un singur punct, la grafit. Grafitul este aici. Vor ajunge să vină după el pentru că nu este în altă parte, nu pentru că suntem noi cu moț. Statul român poate întoarce masa, pe zona de microelectronică, pe zona de stocare de energie, pe zona de semiconductori. De ce să ne uităm departe când noi avem ce alții nu au”, a spus ministrul.

Totuși o atare performanță nu se poate face „cu un management care când aude cuvântul grafit îl caută în dicționar”, a mai spus el.

„Eu le transmit un semnal celor care sunt specialiști în piață, care poate ar fi provocați profesional și care vor să ia o companie să se ducă mai sus cu ea, dar care poate că nu au aplicat, pentru că au știut că sunt concursuri de împrejurări. Că sunt aranjate concursurile. Eu le garantez că pe concursurile care vor urma mă voi ocupa personal să nu existe niciun aranjament”, a mai argumentat Miruță.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Val de controverse după ce copiii Antoniei și ai lui Alex Velea au lansat o piesă. Andreea Raicu, reacție...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât au crescut fiii lui Ricky Martin! Imagini rare cu gemenii Valentino și Matteo în Argentina
Film Now
Christina Applegate, diagnosticată cu scleroză multiplă, ar fi fost internată în spital. Ce se știe despre...
Adevarul
Scenă neverosimilă la Survivor! În stare de ebrietate, Gabi Tamaș a făcut prăpăd cu toporul, pe platourile de...
Newsweek
În ce județe pensiile nu se pot plăti? Cifrele arată că sistemul de pensii e în colaps în jumătate din România
Digi FM
Ce au descoperit medicii în stomacul unui bărbat internat cu dureri abdominale groaznice: „Era acolo de 20 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Cum arată Gabriela Spanic în 2026, la 52 de ani. Actrița, despre cel mai greu moment: „Au încercat să mă...
UTV
Fiica lui Florin Dumitrescu, Mia, a împlinit 11 ani. „Cu ea am învățat din nou să văd partea frumoasă din...