Ministrul Sănătății, despre obligativitatea certificatului digital COVID pentru personalul medical: Vom organiza dezbatere publică

Data publicării:
certificat verde digital covid pe un telefon scanat de autoritățile dintr-un aeroport
Certificatul digital COVID-19. Foto: Profimedia Images

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, anunță că va exista o dezbatere publică pe marginea proiectului privind obligația personalului din spitale de a prezenta un certificat digital UE privind COVID-19.

Ministrul Sănătății a reamintit că proiectul prevede instituirea obligativităţii certificatului verde digital pentru personalul medical, atestând fie vaccinarea, fie trecerea prin boală, fie rezultatul negativ al testării pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2.

„Acest proiect legislativ a fost pus în dezbatere acum o săptămână. Conform legii, cel puţin zece zile trebuie să stea în transparenţă decizională şi vom respecta acest termen. Au fost, din câte ştiu, mai multe solicitări pentru o dezbatere publică şi vom organiza şi dezbaterea publică, după care vom trage concluziile. Dacă sunt modificări de făcut, le vom face, dacă nu, vom porni procedura de avizare interministerială”, a eclarat Cseke Attila luni, la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

El a menţionat că Ministerul Muncii intenţionează să introducă măsuri similare pentru personalul din centrele rezidenţiale. Cseke a declarat că i se pare „perfect logic” ca personalul medical să fie un „promotor” al vaccinării şi al ştiinţei medicale. Totodată, a menţionat că în Italia au fost desfăcute contractele de muncă pentru 3.000 de salariaţi din domeniu medical care nu s-au vaccinat anti-COVID.

„Din punctul meu de vedere - şi o susţin acest punct de vedere şi atunci când nu o să exercit această funcţie interimară, de ministru al Sănătăţii - medicina nu se face prin punerea mâinii. Medicina se bazează pe ştiinţă medicală, pe crezul în tehnologie medicală, în medicamente, inclusiv în vaccinări. Acest lucru se învaţă la universităţile de medicină şi farmacie. (...) Aţi văzut exemple în alte state, aţi văzut că în alte state numărul persoanelor vaccinate în acest domeniu este mai ridicat decât la noi şi aţi văzut şi exemple în care unele state, la un moment dat, au şi desfăcut contracte de muncă”, a spus el.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri