Video Mirabela Grădinaru, invitată la Kiev de Olena Zelenska. Prima-doamnă a Ucrainei: „Suntem recunoscători acestei ţări şi oamenilor ei”

Data actualizării: Data publicării:
olena zelenska - mirabela gradinaru
Olena Zelenska (stânga) și Mirabela Grădinaru (dreapta). Foto: Captură video Digi24/Administrația Prezidențială

Prima-doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, și Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, au avut o întrevedere la Palatul Cotroceni. Ulterior, soția președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a fost surprinsă sosind la Universitatea București, unde va avea discuții cu studenții. Olena Zelenska a mulţumit, miercuri, României şi românilor pentru ajutorul pe care l-au acordat Ucrainei încă din primele zile ale războiului și a transmis că a invitat-o pe Mirabela Grădinaru la Kiev.  

ACTUALIZARE 20.41: Administraţia Prezidenţială a transmis, miercuri seară, că partenera preşedintelui Niculor Dan, Mirabela Grădinaru, a primit-o la Palatul Cotroceni pe Prima-doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, pentru un dialog dedicat protejării copiilor, sănătăţii mintale şi sprijinului acordat familiilor vulnerabile.

„Cu această ocazie, Prima Doamnă Mirabela Grădinaru a prezentat iniţiativa «România în Lumină», dezvoltată la nivelul Administraţiei Prezidenţiale ca spaţiu de dialog între instituţii, specialişti şi societatea civilă pentru identificarea unor soluţii mai bune dedicate copiilor, tinerilor şi categoriilor vulnerabile”, se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

În cadrul vizitei, Olena Zelenska şi Mirabela Grădinaru au vizitat expoziţia „Culorile minţii”, organizată în cadrul proiectului „Madrigal pentru Spitale”, parteneriat strategic al Corului Naţional de Cameră ”Madrigal – Marin Constantin” şi ASSMB.

„Expoziţia reuneşte lucrări realizate de copii şi adolescenţi aflaţi în grija Clinicii de Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Clinic de Psihiatrie «Prof. Dr. Alexandru Obregia» şi evidenţiază rolul artei în exprimarea emoţiilor şi în sprijinirea proceselor de vindecare”, a mai transmis instituţia citată.

Potrivit sursei citate, „întâlnirea a reafirmat apropierea dintre România şi Ucraina în jurul unor valori esenţiale: grija pentru copii, solidaritatea şi construirea unor spaţii mai sigure, empatice şi pline de speranţă”.

ACTUALIZARE 19.20: „Suntem recunoscători acestei ţări şi oamenilor ei pentru sprijinul consecvent acordat Ucrainei încă din prima zi a invaziei ruse. Un domeniu aparte este ajutorul umanitar. România, de exemplu, a oferit sisteme de purificare a apei, după ce ruşii au distrus barajul Kahovka, s-a alăturat iniţiativei Warmth for Ukraine în această iarnă dificilă şi a contribuit la Olena Zelenska Foundation în cadrul proiectului de dotare a elevilor cu dispozitive pentru învăţământ la distanţă. Mulţumim, România!”, a scris Olena Zelenska pe Facebook.

Soția președintelui ucrainean a relatat şi că România susţine limba şi cultura ucraineană şi dorinţa de a le face cunoscute în lume.

„Bucureştiul este una dintre cele 119 locaţii din 59 de ţări în care funcţionează deja ghiduri audio în limba ucraineană, în cadrul proiectului nostru de ucrainizare a principalelor monumente şi obiective culturale ale lumii. Un astfel de ghid este disponibil şi la Muzeul «Grigore Antipa», considerat unul dintre cele mai frumoase cinci muzee de istorie naturală din Europa. Din 2022 şi până în prezent, accesul ucrainenilor în acest muzeu este gratuit”, a precizat Zelenska.

Potrivit acesteia, datorită proiectului „Raftul de carte ucraineană”, mai multe astfel de rafturi funcţionează deja în bibliotecile din ţară.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Cu atât mai plăcut este faptul că astăzi România va deveni a 27-a ţară ale cărei universităţi se alătură Coaliţiei Globale pentru Studii Ucrainene – o iniţiativă de stat dedicată studierii academice a Ucrainei şi a tot ceea ce ţine de cultura ucraineană. Împreună cu doamna Mirabela vom participa la semnarea memorandumurilor corespunzătoare cu universităţile din Bucureşti, Cluj şi Suceava”, a mai anunţat soţia preşedintelui ucrainean.

Olena Zelenska anunţă că a invitat-o pe Mirabela Gradinaru la Kiev, la cea de-a şasea ediţie a Summit of First Ladies and Gentlemen.

„De fiecare dată alegem pentru discuţii cele mai importante teme pentru societăţile noastre: securitatea, educaţia, sănătatea mintală, iar apoi facem tot posibilul pentru ca acestea să se transforme în rezultate concrete şi utile pentru oamenii noştri. Vom fi bucuroşi să colaborăm cu România şi în acest domeniu”, a adăugat Olena Zelenska.

Olena Zelenska şi Mirabela Grădinaru s-au întâlnit, mieruri, la ora 15.00, la Palatul Cotroceni.

Știrea inițială: „Olena se va întâlni cu Prima-doamnă a României și va participa la semnarea unor memorandumuri privind aderarea universităților române la Coaliția Globală pentru Studii Ucrainene”, a transmis președintele ucrainean Volodimir Zelenski la sosirea în România, pe X.

Ultima întâlnire dintre Mirabela Grădinaru și Olena Zelenska a avut loc în luna martie, în cadrul summitului „Pregătind viitorul împreună”, organizat de Melania Trump la Casa Albă.

Evenimentul de la Casa Albă a reunit Prime Doamne din mai multe state, reprezentanţi ai companiilor din domeniul tehnologiei şi experţi în educaţie, având ca obiectiv identificarea celor mai eficiente soluţii pentru sprijinirea copiilor şi tinerilor în dezvoltarea şi inovarea prin utilizarea sigură a noilor tehnologii şi a inteligenţei artificiale”, a transmis, miercuri, Administraţia Prezidenţială.

De cealaltă parte, președintele Ucrainei participă la Summitului București 9, găzduit de către Nicușor Dan. La evenimentul din acest an au fost marcate mai multe premiere notabile. Pentru prima dată la o asemenea întrunire au participat și țările nordice, care au aderat recent la NATO.

Citește și:

Declarația Comună a Summitului B9 și al Aliaților Nordici de la București. Direcțiile asumate de către liderii participanți

„Abținere constructivă”. De ce nu a semnat Ungaria Declarația Comună de la Summitul B9

Editor : A.M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Vila unde regina Elisabeta a II-a își savura ceaiul la malul mării a fost scoasă la vânzare. Cum arată...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Puya își anunță retragerea din muzică după peste 20 de ani de carieră: „Mai fac trei albume și gata. Pensie!”
Film Now
Jennifer Lopez, în centrul speculațiilor despre operații estetice, după o apariție care a făcut valuri: "De...
Adevarul
Un antiinflamator luat frecvent pentru dureri articulare poate avea riscuri serioase. Milioane de oameni îl...
Newsweek
Pensiile înghețate oficial, timp de 3 ani. Care pensionari iau, totuși, un sprijin de 538 lei pe lună. De ce?
Digi FM
„Era furios”. Sharon Stone dezvăluie reacția halucinantă a soțului ei când medicii i-au recomandat o dublă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Jennifer Aniston face declarații rare, la mai bine de 20 de ani, despre Brad Pitt. Ce a spus despre apariția...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...