Mircea Ionescu Quintus va fi înmormântat azi la Ploiești

Data publicării:
mircea ionescu quintus inquamphotos

Seniorul liberal Mircea Ionescu Quintus, decedat vineri la vârsta de 100 de ani, va fi înmormântat, luni după-amiază, la cimitirul Viișoara din municipiul Ploiești, informează Agerpres.

ROMFILATELIA - CELEBRARE SENAT 150 ANI DE ACTIVITATE
Foto: InquamPhotos

 

 

Potrivit programului anunțat anterior de PNL, slujba de înmormântare va avea loc de la ora 12,00, la biserica Buna Vestire din Ploiești, unde sicriul cu trupul neînsuflețit a fost depus duminică după-amiază, înhumarea urmând să fie făcută la Cimitirul Viișoara.

Mircea Ionescu Quintus a decedat vineri după-amiază, la domiciliul său, după ce în ultimele două săptămâni se simțise foarte rău.

Pe parcursul zilei de duminică, printre cei care i-au adus un ultim omagiu lui Mircea Ionescu Quintus s-au aflat fostul patron al echipei Rapid, George Copos, Valeriu Stoica, fost lider al PNL și ministru al justiției, și directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, în timp ce președintele Klaus Iohannis și premierul Mihai Tudose au trimis câte o coroană de flori.

La priveghi au participat, printre alții, președintele PNL, Ludovic Orban, prim-vicepreședintele partidului, Raluca Turcan, și liderul grupului PNL din Senat, Iulian Dumitrescu.

La intrarea în biserică a fost deschisă și o carte de condoleanțe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri