Mesajul unui român din Suedia: Nu printr-o manifestare se poate face ceva. Voi care sunteţi acolo, voi schimbaţi

Data actualizării: Data publicării:
catalin toculet

Sunt români care susţin protestul de astăzi și îl urmăresc cu inima strânsă, dar nu își pun mari speranțe în ce va realiza. Iată ce gândesc despre asta și ce mesaje au doi români din Suedia.

Răzvan Nichiţelea, medic: Puterea actuală nu reacţionează la mesaje. Am văzut că mesajele au venit din toate părţile, fără să se schimbe mare lucru. Însă trebuie să demonstrăm că suntem vii şi că existăm şi trebuie să ne cerem drepturile. Pentru prima oară după Revoluţie, se simte un altfel de suflu în societatea românească, în sensul că lumea iese şi-şi cere drepturile, ceea ce e un lucru foarte, foarte bun. Noi, cei care am plecat, avem părinţi şi avem rude în România pe care le susţinem financiar. Dacă mare parte din populaţie nu e foarte nemulţumită, e şi datorită nouă, pentru că îi susţinem. Trimitem bani în fiecare an în România şi nu cred că avem mai puţine drepturi decât cei care locuiesc în ţară. Suntem la fel de români ca şi cei care locuiesc în România. Câteodată, simţim chiar mai bine româneşte decât cei rămaşi în ţară - decât unii dintre ei, nu vreau să generalizez.

Cătălin Toculet, macaragiu: Mi-ar fi plăcut să vin la eveniment, cred că este o chestie faină. E foarte bine că se face treaba asta. Nu cred foarte mult în ea, nu vreau să dezamăgesc pe nimeni şi să întristez. Nu printr-o manifestare, şi de amploare fie ea, se poate face ceva cu indivizii ăştia care ne conduc. Este un fel de mic show care e frumos, are farmecul lui, dar nu aşa se schimbă. Ăia care sunt acolo, voi care sunteţi acolo, voi schimbaţi. Aici, noi mergem la vot, eu am fost la vot şi o să merg în continuare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri