Sari la conținut

Mitropolitul Clujului: "Aş fi dorit un premier român şi ortodox. Pe Vasile Dîncu"

Mitropolitul Vadului, Feleacului şi Clujului, Andrei Andreicuţ, a declarat, joi, în legătură cu propunerea lui Sevil Shhaideh pentru funcţia de prim-ministru, că, personal, ar fi preferat un ”premier român şi ortodox”, explicând că actualul vicepremier Vasile Dîncu corespunde tuturor criteriilor.

andrei andreicut - mitropolia clujului 

IPS Andrei Andreicuţ a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Cluj, că Liviu Dragnea ar fi trebuit să îl nominalizeze pe Vasile Dîncu pentru funcţia de premier, după ce liderul PSD a propus-o pe Sevil Shhaideh, potrivit News.ro.

"Dacă e să-mi cereţi părerea mea personală, v-o spun şi pe aceasta. Încă n-o ştim pe doamna care va fi prim-ministru, probabil că e o femeie bună, o femeie pricepută la administraţie. Însă, subiectiv, eu aş fi dorit să fie nominalizat un premier pe care îl cunoşteam şi care era… Se ştie de la sine, mitropolit ortodox fiind, aş fi dorit un premier român şi ortodox. Adică, pe cine, mă veţi întreba. Pe domnul Vasile Sebastian Dîncu, pentru că corespundea din toate punctele de vedere la criteriile pe care le avea în minte dl Dragnea. Sigur, că el a avut un rol deosebit în câştigarea alegerilor, îi respectăm personalitatea, dar făcea mai bine dacă îl numea de pildă pe dl Dîncu”, a spus Andrei Andreicuţ, după ce jurnaliştii l-au întrebat cum comentează propunerea de premier.

Sevil Shhaideh este propunerea făcută miercuri de PSD-ALDE pentru funcţia de premier, la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis de la Palatul Cotroceni.

Sevil Shhaideh, care ar putea deveni prima femeie prim-ministru din istoria României, are 52 de ani, este de religie musulmană, este absolventă de ASE, iar timp de aproape 20 de ani a lucrat în Consiliul Judeţean Constanţa, instituţie condusă, din 2004 şi până în vara acestui an, de Nicuşor Constantinescu. În ultima declaraţie de avere, ea a menţionat un apartament în Constanţa, precum şi mai multe proprietăţi din Siria ale soţului ei, Shhaideh Akram.

Astfel de preferințe nu sunt o noutate la Mitropolia Clujului. Mai mulți preoți ortodocși din județul Cluj ar fi primit la alegerile prezidențiale din 2014 o circulară de la Mitropolia Clujului Maramureșului și Sălajului prin care li se cerea să spună credincioșilor să voteze cu un președinte care să fie "creștin, ortodox, român", potrivit TVR Cluj. Reporterii postului de televiziune au înregistrat mai multi preoți care au recunoscut că au primit asemenea indicații și care spuneau că le vor urma.

Etichete: premier , vasile dancu , andrei andreicut , mitropolia Clujului , sevil shhaideh

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale