Exclusiv Mobilizare a Armatei în Delta Dunării. A început construcția adăposturilor antiaeriene. Primar: „Două sunt operaționale”

Data actualizării: Data publicării:
camioane ale armatei
Camioanele Armatei transportă elemente de construcție prefabricate, care, potrivit unor surse militare, ar urma să fie folosite la construcția unor adăposturi antiaeriene în localitatea Plauru. FOTO: Captură video Digi24

Mobilizare fără precedent a Armatei în Delta Dunării. Camioanele Armatei transportă elemente de construcție prefabricate, care, potrivit unor surse militare, ar urma să fie folosite la construcția unor adăposturi antiaeriene în localitatea Plauru, adică în zona unde au căzut cele două drone descoperite săptămâna trecută.

Decizia a fost luată în Comitetul Național pentru Situații de Urgență săptămâna trecută.

Tudor Cernega, primarul comunei Ceatalchioi: „Construiesc două adăposturi. Am stabilit amplasamentul împreună cu băieții de la ISU, unde trebuie să vină un comandant, cu domnul prefect, cu toată lumea și acum vine o unitate. Nu știu cine sunt, de unde sunt, eu le-am pus la dispoziție un buldoexcavator. Azi au făcut destul de bine, acum chiar pot să spun că deja sunt. Alea două adăposturi sunt operaționale.”

Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale (MApN) au anunţat, marţi, că a început instalarea a două adăposturi de protecţie a populaţiei în localitatea tulceană Plauru, la lucrări participând 50 de militari.

„Lucrările sunt executate de un detaşament format din aproximativ 50 de militari de la Brigada 10 Geniu, care acţionează cu 20 de mijloace tehnice, pentru instalarea a două adăposturi din elemente prefabricate din beton, precum şi pentru executarea lucrărilor de amenajare aferente. Adăposturile, cu dimensiunile 9,6 m lungime, 2 m lăţime (la interior) şi 1,5 m înălţime (la interior), vor fi predate, după finalizarea lucrărilor, autorităţilor locale ale comunei Ceatalchioi”, a anunţat Ministerul Apărării Naţionale.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat vineri o hotărâre prin care abilitează Ministerul Apărării Naționale să stabilească zonele de pe malul românesc al Dunării, vizavi de porturile ucrainene Reni și Izmail, bombardate de ruși, unde trebuie instituite măsuri de protecție a populației. Printre măsurile de protecție a populație se numără și emiterea de mesaje Ro-Alert în zonele unde va fi detectat riscul de a cădea „elemente aparținând mijloacelor de luptă utilizate în conflict”.

În afară de alertarea populației cu mesaje Ro-Alert, Inspectoratele județene pentru situații de urgență vor instrui localnicii din zonele afectate de conflict ce trebuie să facă în astfel de situații. În localitățile Plauru și Ceatalchioi, dar și altele, vor fi construite spații de de adăpostire.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Dan Negru, reacție virală din vacanța în Turcia după ce a ajuns la un resort all inclusive: „Și noi, românii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noua regină a muzicii pop știe și marketing. Zara Larsson și-a promovat colecția de costume de baie purtând-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Sunt în stare de șoc și plâng tot timpul". Minnie Driver a trecut printr-un accident teribil în Franța...
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era...
Newsweek
Ce pensie iei dacă ai muncit 35 sau 40 de ani pe salariul minim? Dar dacă ai avut salariul mediu pe țară?
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Canicula pune presiune pe inimă. 5 simptome care nu trebuie ignorate niciodată, potrivit unui cardiolog
Digi Animal World
Cele mai răsfățate pisici din lumea vedetelor: de la Calippo a lui Ed Sheeran la Meredith Grey a lui Taylor...
Film Now
Morgan Freeman nu se ascunde când vine vorba de bani: „Dacă plătesc suficient”, un scenariu slab nu mai...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine