Modificarea Codurilor penale. Prima reacție a procurorului general

Data actualizării: Data publicării:
170223_BILANT_DNA_augustin lazar_2016_65_INQUAM_PHOTOS_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos - Octav Ganea

Procurorul general, Augustin Lazăr, spune că este nevoie de o analiză aprofundată cu privire la propunerile de modificare a Codurilor penale, publicate miercuri de Comisia Iordache și intrate deja în dezbatere.

180207_DEZBATERE_DNA_lazar_013_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Sursă foto: INQUAM PHOTOS / Octav Ganea

E nevoie de o analiză aprofundată a problematicii. Lucrurile astea nu se fac în fugă şi, astăzi, până după-amiază, vom face public punctul nostru de vedere. (...) Sistemul judiciar este alcătuit din instituţii care mai întâi gândesc şi pe urmă vorbesc”, a afirmat Augustin Lazăr, întrebat fiind de jurnaliști despre propunerile privind modificarea Codurilor penale, propuneri intrate deja în dezbaterea Comisiei speciale conduse de Florin Iordache.

Președintele Klaus Iohannis s-a referit și el, joi, la propunerile de modificare a Codului penal și Codului de procedură penală arătând că unele dintre acestea sunt absolut inacceptabile. El a mai spus că „este inadmisibil ca unele modificări să fie făcute cu destinaţie pentru unele persoane care acum ocupă poziții de decizie chiar în Parlament”.

Comisia Iordache a avut, joi, o primă rundă de discuții pe cele trei noi proiecte de modificare a Codurilor penale. Dezbaterile vor continua pe 2 mai, de la ora 12.00, urmând a fi invitați la Comisie reprezentanți ai mediului academic.

Cele mai multe dintre propunerile formulate și asumate de social-democrați îi favorizează pe cei acuzaţi de fapte de corupţie. Sunt descurajaţi denunţătorii, procurorii nu mai pot face percheziţii dacă nu ştiu exact ce probe caută iar suspecţii nu mai pot fi încătuşaţi. Va fi stabilit, prin lege, că emiterea de acte normative nu constituie infracţiune şi va fi interzis ca informaţii dintr-un dosar să fie date publicităţii înainte de pronunţarea unei decizii definite a instanţei. O altă propunere pare să-l vizeze direct pe Liviu Dragnea şi sentinţa primită în dosarul Referendumului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri