Nicuşor Dan, la 10 ani de la Colectiv: În zona de sănătate sunt ceva progrese. Pe zona de corupţie cred că am făcut paşi înapoi

Data publicării:
Președintele Nicușor Dan.
Președintele Nicușor Dan. Foto: Profimedia

Preşedintele Nicuşor Dan spune că, în cei 10 ani care au trecut de la incendiul din clubul Colectiv, în urmă căruia au murit 65 de tineri, în zona de sănătate sunt câteva progrese, însă pe zona de corupţie „am făcut nişte paşi înapoi”.

„În zona de sănătate sunt ceva progrese. Chiar dacă nu le avem, contractele sunt semnate pentru spitale noi. Mai avem multe, oricum. Din păcate pe zona de corupţie cred că am făcut nişte paşi înapoi”, a declarat Nicuşor Dan, întrebat în cadrul unui interviu pentru Cotidianul ce s-a schimbat în România în aceşti 10 ani, potrivit News.ro.

În opinia sa, faptul că nu avem încă niciun pat pentru marii arşi, „e o chestiune de management”.

„Nu a existat nici viziunea şi nici corelarea viziunii cu diversele surse de finanţare pe care le-am avut. Am avut şi PNRR, am avut şi fonduri structurale”, argumentează preşedintele.

Nicuşor Dan a fost întrebat şi dacă aşteaptă de la acest guvern sau de la acest ministru al Sănătăţii să termine aceste spitale regionale.

„Dacă ne raportăm la acum 10 ani -şi o spun din nou cu obiectivitate - pe lucrările publice, România a făcut nişte paşi înainte. Adică vă aduc aminte că aveam cu toţii, bucureştenii, imaginea acelui banner de la Eroilor (staţie de metrou -n.r.)) pe care scria: acest metrou va fi terminat în 2013”, a adăugat Nicuşor Dan.

El a explicat că acum avem experienţa în care statul plăteşte şi constructorul termină la timp.

„Asta este un lucru bun şi faptul că am fost săptămâna trecută la Iaşi şi s-a semnat contractul pentru spitalul regional de acolo, trebuie să ne aşteptăm ca pe contracte deja semnate termenele de execuţie să fie respectate”, a spus preşedintele.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Concediu fără plată: câte zile ai voie să iei și cum îți afectează vechimea în muncă
Digi FM
Fiica unei actrițe și a unui regizor, în comă de 12 ani: "Viața merge înainte cum poate. Vom lupta până la...
Pro FM
Sophie Grégoire rupe tăcerea despre noua relație dintre Justin Trudeau și Katy Perry: „Sunt om. E normal să...
Film Now
Actrițele care au strălucit la Governors Awards. Jennifer Lawrence și Jennifer Lopez, îndrăznețe și admirate...
Adevarul
Momentul în care un politician italian distruge un vitraliu istoric din Roma: „M-am trezit suspendat zece...
Newsweek
Bolojan dă magistraților 1.000 lei „bonus” ca să accepte tăierea pensiilor speciale. Sunt 2 variante SURSE
Digi FM
Problema de matematică care le-a dat bătăi de cap utilizatorilor de internet. Tu poți găsi răspunsul corect...
Digi World
Un tip anume de cafea poate crește semnificativ riscul apariției unei boli de ochi. Formele avansate ale...
Digi Animal World
Cel mai popular nume de câine din 2025. A fost considerat „învechit”, dar a revenit în top rapid
Film Now
Tom Cruise, spectacol pe ringul de dans. Actorul a făcut furori alături de Debbie Allen înainte de gala...
UTV
Cum arată apartamentul în care a locuit Horia Moculescu. Locuința boemă se află lângă Parcul Cișmigiu