Video Nicușor Dan: Primarul general nu colaborează, ci tensionează continuu relația cu Ministerul Sănătății. Răspunsul Gabrielei Firea

Data actualizării: Data publicării:
Nicusor Dan la Digi24
Nicusor Dan la Digi24

Nicușor Dan, candidatul susținut de PNL și USR la Primăria Generală a Capitalei, a făcut mai multe solicitări PMB, în contextul în care bilanțul cazurilor noi de coronavirus crește alarmant. Bucureștiul este pe primul loc în ceea ce privește numărul de cazuri noi de COVID-19. În replică, Gabriela Firea a declarat că a luat încă din martie măsurile recomandate de Nicușor Dan în timpul conferinței de presă, susţinută în faţa Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta".

În ultimele 24 de ore, 102 persoane au fost testate pozitiv pentru COVID-19, față de 69, cu o zi în urmă. Managerul Institutului Marius Nasta, Beatrice Mahler, avertiza ieri că la spital ajung tot mai mulți tineri infectați și cazurile asimptomatice sunt tot mai puține.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

"În ultimele zile, lupta medicilor devine tot mai grea pentru că numărul de cazuri de coronavirus a început să crească și există riscul ca în câteva zile și medicii și spitalele să fie suprasolicitate și să nu mai poată răspunde numărului de cazuri.

Fiecare dintre noi poate să contribuie la limitarea răspândirii acestui virus și pentru a permite spitalelor să funcționeze în regim normal e nevoie de responsabilitate socială. Îndemnul meu este ca fiecare dintre noi să poarte mască. Medicii poartă zilnic combinezoane de protecție și nu e ușor, noi putem să îi ajutăm purtând o simplă mască. (...) Practic, sănătatea publică depinde de fiecare dintre noi.

Înțeleg că toată lumea este obosită și stresată, înțeleg că fiecare dintre noi dorește să se relaxeze, putem să o facem, dar trebuie să ne comportăm responsabil, dar mai ales trebuie să ascultăm ce spun specialiștii.

Știm cu toții cu în ultima săptămâna am avut peste 400 de noi îmbolnăviri. Cer administrației PSD - Firea să ia următoarele măsuri: să testeze periodic persoanele cele mai expuse la infectare – cadre medicale, asistenți sociali, șoferi și controlori STB, taximetriști, funcționari care lucrează direct cu publicul. Cer să inițieze un parteneriat cu DSP pentru a-i ajuta în anchetele epidemiologice făcute la persoanele infectate pentru contacții acestora. Cer să pună în vânzare măști la punctele în care se vând bilete STB, pentru persoanele care nu au masca la ei, dar vor să se urce în mijloacele de transport în comun, cer să mobilizeze Poliția Locală pentru verificarea obligației de a purta mască în spațiile închise, în spațiile comerciale, în mijloacele de transport în comun, cer să asigure tot cu Poliția Locală respectarea interdicției de a folosi locurile de joacă pentru copii, cer să instituie pentru mai multe tipuri de spații deschise – cum sunt piețele sau zonele din Lipscai - un număr maxim de persoane care pot să între, cer să mobilizeze Poliția Locală pentru a se verifica numărul de persoane care accesează aceste spații, cer să instaleze robinete cu apă și săpun la intrarea în piețe și parcuri, să utileze cu dezinfectant mijloacele de transport în comun și stațiile STB, cer să dezinfecteze periodic mobilierul urban și să asigure spălarea străzilor, cer să extindă distribuirea de măști gratuite către bucureștenii cu venituri reduse. Cer să instituie comunicarea online cu cetățenii în toate instituțiile din subordinea Primăriei", a spus Dan, într-o conferinţă de presă susţinută în faţa Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta".

De asemenea, Nicușor Dan i-a reproșat actualului primar general al Capitalei, Gabriela Firea, că "nu tratează cu gravitatea cuvenită acest fenomen" și "tensionează continuu relația cu Ministerul Sănătății".

"Toată clasa politică are o responsabilitate și trebuie să dea populației mesaje de încredere în specialiști pentru a limita zvonurile și manipulările. Consider că primarul general nu tratează cu gravitatea cuvenită acest fenomen social, ăsta e un reproș. Al doilea reproș este că nu colaborează, ci tensionează continuu relația cu Ministerul Sănătății în condițiile în care este nevoie de colaborarea autorităților și de colaborarea cetățenilor cu autoritățile".

Primăria Capitalei a acuzat Ministerul Sănătăţii că practică o „dublă măsură” în ceea ce privește testarea pentru coronavirus. Municipalitatea susține că MS „a interzis” ca bucureştenii să fie testaţi „gratuit” la Arena Naţională și că „încurajează testarea în parcarea unui mall”.

Campania "Testare anticorpi" viza testarea gratuită a 10.500 de bucureşteni, selectaţi în baza unui protocol de eşantionare stabilit în mod ştiinţific, a menţionat municipalitatea.

Gabriela Firea: Bine aţi revenit în Bucureşti, Dl candidat! Sau, mai corect, bine v-aţi trezit! Somn uşor în continuare!

Primarul Capitalei Gabriela Firea i-a răspuns lui Nicușor Dan, afirmând că a luat încă din martie măsurile recomandate de acesta pentru a limita răspândirea COVID-19.

"Bine ati revenit in Bucuresti, Dl candidat! Sau, mai corect: bine v-ati trezit! Ati dormit bine? V-ati odihnit suficient? Ce-mi cereti dvs sa fac azi, 12 iulie, eu si echipa mea am realizat, ba chiar mult mai mult, inca din luna martie, de cand erati Dvs disparut fara urma! Si de cand colegii dvs de la guvernul PNL imi spuneau sa nu ma mai agit, pentru ca e doar o gripa usoara. A vazut o tara intreaga, numai dvs nu...

Puneti mana si va informati! Discutati cu oamenii, cititi presa. Vad ca va laudati ca va sustin 7 partide si nu va pasa de oameni! Eu voi ramane in continuare primarul oamenilor, dvs al combinatiilor intre partide... Daca nu ar fi de plans, ar fi de ras! Somn usor in continuare! Nani, nani", a scris Gabriela Firea, pe Facebook. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor: Cristina Iancu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri