Noi arestări în cazul medicului ucis și incendiat în casa lui din Capitală. Doi suspecți ar fi ascuns și vândut bunurile furate

Data publicării:
barbat cu catuse la maini
Foto: GettyImages

Procurorii bucureşteni au reţinut şi au obţinut mandate de arestare preventivă pe numele altor două persoane în dosarul deschis după ce un medic a fost ucis, în luna martie, în locuinţa sa din Capitală. Suspecţii, un bărbat şi o femeie, au primit şi au ascuns telefonul, ceasuri şi bijuterii furate din casa victimei, unele dintre bunuri fiind vândute în străinătate, altele fiind găsite la percheziţii făcute în locuinţele acestora.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti anunţă că anchetatorii au identificat doi complici ai femeii de 39 de ani arestată pentru uciderea medicului de 72 de ani, în luna martie a acestui an, în Capitală. Cei doi, un bărbat şi o femeie, sunt acuzaţi de tăinuire, fiind suspectaţi că au primit şi au ascuns bunuri furate de presupusa criminală din locuinţa victimei.

„În seara zilei de 31.03.2026, imediat după săvârşirea faptei, inculpata cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de omor s-a deplasat la locuinţa inculpatului (un bărbat în vârstă de 46 de ani) pentru a lăsa în păstrare bunurile sustrase din locuinţa victimei.

Inculpatul a primit telefonul mobil al victimei, precum şi ceasuri şi bijuterii din aur sustrase în aceeaşi împrejurare, cunoscând provenienţa acestora, iar ulterior a remis o parte dintre bunuri fostei sale concubine, în scopul valorificării. Ulterior, inculpatul a părăsit ţara, continuând să coordoneze valorificarea bunurilor, urmărind inclusiv expedierea acestora în străinătate”, arată procurorii.

Fosta concubină a suspectului, o femeie de 49 de ani, a primit de la acesta, în perioada 31 martie - 22 mai, ceasuri şi bijuterii din aur sustrase din locuinţa medicului, cunoscând provenienţa acestora, ea vânzând unele dintre bunuri.

„Rolul său în valorificarea bunurilor a continuat inclusiv după plecarea din ţară a celuilalt inculpat, la solicitarea expresă a acestuia”, spun anchetatorii.

Percheziţii la domiciliile celor doi

Procurorii au făcut percheziţii la domiciliile celor doi, unde au găsit numeroase obiecte provenind din locuinţa doctorului omorât. La domiciliul femeii suspectate de tăinuire au fost găsite 16 ceasuri bărbăteşti şi mai multe contracte de amanet având ca obiect ceasuri şi bijuterii, încheiate ulterior zilei în care medicul a fost omorât, o parte dintre bijuteriile sustrase fiind deja amanetate. La locuinţa complicelui au fost găsite un ceas şi telefonul mobil aparţinând victimei.

Pe numele celor doi, instanţa de judecată a emis mandate de arestare preventivă.

În 31 martie, în jurul orei 21.00, aflându-se în locuinţa victimei - un bărbat în vârstă de 72 de ani, situată în sectorul 3 al Capitalei, femeia de 39 de ani a folosit un cuţit pentru a înjunghia victima în mai multe zone ale corpului, provocându-i astfel multiple plăgi, printre care şi o plagă toracică anterioară, cu interesarea inimii.

Ulterior, ea a luat telefonul medicului şi, prin folosirea unor substanţe şi materiale inflamabile, a incendiat apartamentul, plecând. Pompierii au scos victima din locuinţă şi au stins incendiul. În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate, personalul medical a constatat decesul victimei.

În urma investigaţiilor pe parcursul a cinci zile, femeia a fost identificată, iar în 5 aprilie ea a fost găsită la locuinţa sa din comuna Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov, fiind reţinută şi ulterior arestată.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Și-a dat demisia după 25 de ani de muncă pentru a călători alături de tatăl său. Zece zile mai târziu, lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine este, de fapt, Alex Stamate? Laura Bălan, creatoarea hitului momentului, dezvăluie totul: „Am vrut să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colega lui Michelle Trachtenberg, detalii despre ultimii ani din viața actriței: „Cred că a ajuns să consume...
Adevarul
Pasager obligat să-și schimbe tricoul înainte de zbor. Mesajul considerat „ofensator” a stârnit un scandal și...
Newsweek
Greșeala unui pensionar, taxată de Casa de Pensii. De ce nu i-a luat în considerare 25 ani de Grupa a II-a?
Digi FM
"Glezna mea este încă ruptă". Lindsey Vonn continuă cea mai dificilă cursă din viața ei, la cinci luni după...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
Christopher Nolan, despre scena pe care a fost nevoit să o taie din „Odiseea”: „Am încercat, dar nu a fost...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...