Noi informații în cazul criminalului din Mureș, Emil Gânj: Și-a pregătit provizii din timp şi a îngropat un telefon pe care l-a folosit

Data publicării:
fugarul emil ganj
Fugarul Emil Gânj. Foto: IPJ Mureș.

Emil Gânj, suspectat de uciderea femeii din localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, şi-ar fi premeditat fapta şi şi-ar fi pregătit provizii din timp, ar fi distrus şi îngropat un telefon pe care l-a folosit, iar poliţia a găsit la domiciliul unei rude o cutie în care erau mai multe telefoane, care în prezent sunt verificate, potrivit unor surse din Ministerul Afacerilor Interne.

Anchetatorii iau în calcul ca fugarul să fi părăsit România, fiind efectuate verificări şi în alte ţări, precum Germania.

Totuşi, principalele căutări se desfăşoară la un nivel foarte amplu în judeţul Mureş, precum şi în judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud, fiind vorba de un areal foarte mare.

Ancheta este îngreunată şi de faptul că au fost semnalate foarte multe sesizări privind fugarul - peste 300, care sunt investigate fiecare în parte de către anchetatori, dar şi multe informaţii false, cum ar fi conturi pe social-media cu numele de Emil Gânj, dar care nu au fost create de acesta, arată sursele citate de Agerpres.

Sursele judiciare au precizat că este vorba de o zonă muntoasă unde există foarte multe case părăsite - 60%, care sunt verificate de poliţiştii de la criminalistică ce urmăresc fiecare pistă semnalată.

„E foarte mobil, permanent în deplasare. Ştie foarte bine zona şi e posibil să aibă rezerve de mâncare pre-poziţionate. Când este observat, se deplasează cu o viteză neobişnuită pentru un om normal. Controlează foarte bine jocul”, au spus sursele menţionate.

Acestea au menţionat că au fost înregistrate 313 alerte - sesizări ale cetăţenilor că ar fi fost văzut, dar care nu s-au confirmat, dintre care 282 de alerte la 112, 29 de sesizări directe, una prin e-mail şi 19 prin alte forme.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele 5 oraşe strategice din România. Harta mobilității militare, pe aici s-ar putea deplasa rapid trupele NATO
Digi FM
Un tânăr care a crescut în grija statului a luat BAC-ul cu 8,53. Cum a reușit să își schimbe destinul și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noi dezvăluiri despre moartea lui Lauren Bennett. Tatăl artistei, declarații dure: „Nu a primit tratamentul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Viața controversată a împărătesei despre care cronicarii au scris cele mai scandaloase povești
Newsweek
Top 10 pensii în România. Judecătorii primesc 25.400 lei. Militarii - 5.800. Oamenii obișnuiți au 2.820 lei
Digi FM
Cât costă prosopul de plajă cu Călin Georgescu în slip. Produsul inedit, scos la vânzare pe internet, a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu doar alimentația face diferența. Trăsătura comună a oamenilor care ajung să trăiască 100 de ani
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sam Neill a murit la 78 de ani. Actorul din „Jurassic Park” învinsese cancerul și își dorea să revină pe...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...