Galerie Foto Noi reguli pentru terase în Brașov. Primăria vrea mai mult spaţiu pentru pietoni

Data actualizării: Data publicării:
centru vechi brasov terase
Centrul Vechi din Brașov. Sursa foto: Profimedia Images

Primăria Brașov vrea să schimbe regulile în ceea ce privește terasele sezoniere amenajate în centrul istoric. În acest sens a fost conceput și un ghid de bune practici, care va delimita clar spațiul destinat clienților de cel al pietonilor. În plus, proprietarii restaurantelor şi barurilor vor fi nevoiți să strângă terasele pe timpul nopţii şi să reducă dimensiunile reclamelor de pe umbrele, scrie Agerpres.

Primarul Braşovului, Allen Coliban, spune că noile reguli pornesc de la nevoia de "mai mult spaţiu pentru pietoni". Potrivit edilului, vara trecută, multe dintre terase s-ar fi extins mult peste spaţiul aprobat de Primărie, ceea ce a dus la "foarte multe reclamaţii", care s-ar fi finalizat cu "intervenţii ale Poliţiei Locale".

"Avem un ghid de bune practici de la care să pornim tot ceea ce înseamnă proces de autorizare, pentru că e important să prioritizăm spaţiul public în sensul pietonilor, în sensul cetăţenilor şi nevoilor lor. Avem nevoie de mai multe bănci, avem nevoie de mai mult spaţiu pentru relaxare, pentru interacţiune, pentru plimbare, şi în acest sens e bine să fie rezolvate nişte probleme şi să se clarifice nişte norme aplicabile pe regulamentele actuale. Legat de respectarea normelor, sezonul trecut a fost unul cu foarte multe reclamaţii şi intervenţii ale Poliţiei Locale, pentru că normele actuale nu erau respectate, în sensul în care terasele erau extinse dincolo de spaţiul aprobat la nivel executiv. Sunt locuri în care terasa a cucerit mult prea mult din spaţiul pe care pietonii ar avea dreptul să-l aibă", a declarat Allen Coliban.

Potrivit reprezentanților primăriei, în prezent sunt aproximativ 4.000 de locuri la terase şi cel mult 100 de locuri pe bănci.

"Recomandările legate de relaţia cu mobilierul public sunt foarte importante. Mobilierul public are poziţie fixă, trebuie să aibă rază de protecţie de minimum 3 metri pe fiecare parte. De exemplu, dacă ai o bancă, nu poţi să te apropii cu terasa la mai mult de 3 metri de bancă. Şi nu poţi s-o muţi, evident, pentru că mobilierul public e foarte important pentru persoane vârstnice, pentru persoane cu copii, sunt puncte de odihnă, sunt chiar esenţiale pentru categoria de vârstă principală, de fapt, din Centrul vechi, o populaţie care îmbătrâneşte', a explicat arhitectul Alexandru Belenyi, coordonatorul echipei care a realizat ghidul.

Noile reguli prevăd și ca proprietarii restaurantelor şi barurilor din centrul istoric să strângă terasele pe timpul nopţii, dar şi să reducă dimensiunile reclamelor de pe umbrele.

Extras din ghidul de bune practici. Sursa foto: bzb.ro
Extras din ghidul de bune practici. Sursa foto: bzb.ro

Ghidul de bune practici va fi prezentat proprietarilor de cafenele și restaurante vineri și va fi transmis, ulterior, spre avizare Direcţiei Județene pentru Cultură Braşov.

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri