Nouă motopompe acţionează în zona Praid, pentru ca apa să nu ajungă la şantierul de deviere a pârâului Corund

Data actualizării: Data publicării:
lucrari la paraul corund din zona praid
Foto: Facebook / Apele Române Mureș

Un număr de nouă motopompe sunt în funcţiune în zona Praid, pe pârâurile Corund şi Ocna, fiind utilizate pentru tranzitarea controlată a debitului de apă din amonte în avalul şantierului, pentru ca apa să nu ajungă la zona afectată, potrivit informaţiilor transmise, joi, de autorităţile din judeţul Harghita.

Cele mai multe motopompe sunt amplasate pe pârâul Corund, iar restul pe pârâul Ocna, acestea provenind atât din dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, cât şi de la Administraţia Naţională „Apele Române”, se precizează într-o informare a Instituţiei Prefectului - Judeţul Harghita.

Judeţul s-a aflat sub incidenţa unui cod portocaliu meteo şi a unor coduri hidrologice, iar autorităţile au decis sistarea temporară a lucrărilor de deviere a pârâului Corund, între 9 şi 11 iulie, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Sursa citată a precizat că a fost asigurată protejarea lucrărilor efectuate până în prezent, conservarea materialelor şi echipamentelor şi delimitarea şi securizarea zonei de intervenţie.

În informare se mai menţionează că lucrările vor fi reluate imediat ce condiţiile meteorologice vor permite.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Ciprian Ciucu? Terenurile, apartamentele și economiile declarate de primarul Capitalei
Digi FM
Viorica Dăncilă rupe tăcerea despre perioada în care a fost premier: „Am fost trădată de cei din casă. Mi-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani câștigă Mihai Trăistariu din apartamentele de la mare. Artistul estimează un profit frumos în vara...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Macaulay Culkin rupe tăcerea despre cea mai importantă persoană pentru el: „Viața mea s-a schimbat pentru...
Adevarul
De ce nu mai vor românii să muncească în Spania. Spaniolii, îngrijorați de exod: piața muncii resimte primele...
Newsweek
Un nou ajutor la pensie pentru 4.600.000 pensionari, votat de Senat. Ce e obligată Casa de Pensii să facă?
Digi FM
Sfârșit tragic pentru o femeie de 37 de ani, aflată în vacanță în Grecia. A murit într-un accident rutier cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a...
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Copiii îi întorc spatele, dar Brad Pitt își găsește liniștea în brațele unei femei cu 29 de ani mai tânără...
UTV
Andreea Bănică a întors toate privirile într-o ținută roșie transparentă. Artista și-a schimbat look-ul