Noul premier al Republicii Moldova cere „demilitarizarea Transnistriei” și evacuarea trupelor rusești din regiune

Data publicării:
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, tine un discurs in plenul parlamentului
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean. Foto: Profimedia Images

Republica Moldova dorește reintegrarea pașnică a cetățenilor din regiunea transnistreană iar acest proces se poate efectua doar prin „demilitarizarea” Transnistriei, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Chișinău, Daniel Vodă, citat de Deschide.md.

„Vrem să obținem reintegrarea pașnică a țării noastre prin dialog, prin negocieri și prin diplomație, ca să ne recăpătăm deplin suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova”, a menționat purtătorul de cuvânt al cabinetului de la Chișinău, Daniel Vodă.

De asemenea, noul premier al Republicii Moldova, Dorin Recean, a evidențiat importanța integrării economice și sociale a cetățenilor R.Moldova din regiunea transnistreană.

„Prin demilitarizarea regiunii, se are în vedere evacuarea trupelor rusești - angajament care a fost asumat însuși de Federația Rusă la Summit-ul OSCE de la Istanbul din 1999”, a arătat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Chișinău.

Rusia a continuat, zilele trecute, amenințările la adresa Republicii Moldova. Astfel, Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a diplomației lui Putin a declarat sâmbătă că nu se așteaptă ca noul guvern de la Chișinău să schimbe „retorica antirusă” și a mai spus că țara este „dusă cu încredere de susținătorii săi occidentali pe calea Ucrainei”.

Maria Zaharova a mai susținut că procesul de învestire a noului guvern moldovean a fost însoțit de „o retorică antirusă fără precedent”.

„Reamintesc că, Programul de activitate al Guvernului Recean are o denumire sugestivă: Moldova prosperă, sigură și europeană. Iar în relația moldo-rusă și participarea Republicii Moldova în cadrul platformelor regionale și multilaterale se va ține cont de evoluțiile legate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, inclusiv repercusiunile negative ale acestuia asupra regiunii și a Republicii Moldova”, a adăugat Daniel Vodă.

De asemenea, conform Deschide.md, președintele partidului „Spravedlivaia Rossia”, Serghei Mironov, a declarat că Rusia ar putea extinde aria așa-zisei „operațiuni militare speciale” și asupra Republicii Moldova, pentru a proteja populația rusă, militarii ruși și depozitele cu muniții.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate mama să vândă casa moștenită fără acordul copilului? Explicația unui avocat
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta Loredana Groza când a câștigat Festivalul de la Mamaia din ‘86. Fanii au reacționat: „De ce a...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
La ce pensie poți spera dacă ai muncit 35 de ani pe salariul minim? Dar dacă ai avut salariul mediu?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dormi 7-8 ore pe noapte, dar tot ești obosit? Explicația unui specialist și sfaturile lui pentru un somn mai...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Robert De Niro și Ben Stiller, schimb de replici despre Ariana Grande. „Probabil cea mai talentată parteneră...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...