Numărul șomerilor a crescut în aprilie cu 18.000

Data publicării:
șomaj șomeri coadă oameni
Sursa foto: Getty Images

În luna aprilie, 432.000 de persoane erau șomeri în România, rata șomajului urcând la 4,8%, față de luna martie, când 414.000 de români își căutau activ loc de muncă, potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, transmite Agerpres.

"Rata şomajului în luna aprilie 2020 a crescut la nivelul celei de acum 2,5 ani (a doua parte a anului 2017), respectiv cu 0,2 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă (4,8% faţă de 4,6%)", arată comunicatul INS.

Numărul şomerilor cu vârsta între 15 şi 74 ani estimat pentru luna aprilie, în timpul stării de urgență, a fost de 432.000 persoane, în creştere atât faţă de luna precedentă (414.000 persoane), cât şi faţă de aceeaşi lună a anului anterior (355.000 persoane).

Rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 1,5 puncte procentuale pe cea a femeilor, valorile respective fiind 5,4% în cazul persoanelor de sex masculin şi 3,9% în cazul celor de sex feminin.

Pentru persoanele adulte cu vârsta între 25 şi 74 ani, rata şomajului a fost estimată la 3,8% pentru luna aprilie 2020 (4,5% în cazul bărbaţilor şi 3% în cel al femeilor). Numărul şomerilor cu vârsta între 25 și 74 ani reprezenta 74,9% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna aprilie.

Institutul Naţional de Statistică precizează că salariaţii cu contractul de muncă suspendat nu sunt în mod automat clasificaţi drept şomeri conform standardelor Biroului Internaţional al Muncii (BIM). Aceste persoane au un contract de muncă valabil (care nu a încetat) şi deci un drept legitim de a-şi relua activitatea la acelaşi loc de muncă, la sfârşitul perioadei de întrerupere. Dacă durata totală a absenţei este de cel mult trei luni sau, pe durata absenţei, aceste persoane primesc de la angajator o sumă egală cu cel puţin 50% din salariu, sunt considerate în continuare persoane ocupate.

Dacă durata totală a absenţei este mai mare de trei luni şi pe durata absenţei nu sunt plătite sau primesc o sumă mai mică decât 50% din salariu, persoanele sunt considerate şomeri în cazul în care caută activ un loc de muncă şi sunt disponibile să înceapă lucrul şi sunt considerate persoane inactive dacă fie nu caută activ un loc de muncă fie nu sunt disponibile să înceapă lucrul.

"Pentru o caracterizare completă a fenomenelor înregistrate pe piaţa muncii, în contextul pandemiei COVID19, rata şomajului BIM trebuie interpretată în corelare cu datele din surse administrative care, conform datelor publicate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, indicau la data de 30 aprilie, un număr de contracte de muncă suspendate din cauze legate de şomaj tehnic, de 725.200", conform comunicatului INS.

Redactor: Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri