O cabană turistică din Munţii Sebeşului a ars complet în timpul nopţii. Cei zece turişti din interior s-au salvat singuri

Data actualizării: Data publicării:
Firemen gear on firetruck such as fire barrel, special clothing, ration, helmet and hydrant
FOTO: Getty Images

O cabană turistică situată în apropierea domeniului schiabil din Munţii Sebeşului a fost distrusă de flăcări în urma unui incendiu izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, care s-a extins şi la alte două construcţii învecinate.

Pentru localizarea şi lichidarea incendiului au acţionat pompieri militari din Sebeş şi Alba Iulia, precum şi voluntari, acţiunile intervenţie fiind "îngreunate de drumul dificil de acces şi de distanţa mare" până în Luncile Prigoanei, unde era cabana, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.

Iniţial, au ajuns la faţa locului cei de la Garda de Intervenţie Sebeş, care, în cooperare cu SVSU Şugag, au intervenit pentru localizarea şi lichidarea incendiului cu trei autospeciale cu apă şi spumă. Ulterior, a mai ajuns încă o autospecială cu apă şi spumă, cu efective de la Detaşamentul Alba Iulia.

"Din informaţiile apelantului, incendiul se manifesta generalizat la întreaga cabană", a transmis ISU Alba, citat de Agerpres.

În interior se aflau în jur de zece persoane, care au ieşit singure.

Incendiul, care s-a manifestat violent la întreaga construcţie, s-a propagat la acoperişul altor două construcţii învecinate, pe aproximativ 40 de metri pătraţi la fiecare dintre ele.

"Cabana cuprinsă iniţial de incendiu a ars în totalitate pe o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 150 de metri pătraţi. Incendiul a fost localizat şi nu mai există pericol de propagare", au precizat cei de la ISU Alba, care au adăugat că echipajele de pompieri au rămas la faţa locului să lucreze în continuare pentru lichidarea şi înlăturarea efectelor negative.

În zona respectivă se află mai multe unităţi turistice construite în ultimii ani, odată cu deschiderea unui domeniu schiabil la Şureanu, în Munţii Sebeşului.

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri