O elevă olimpică acuză Coaliția pentru Familie și APOR că se promovează pe spatele Olimpicilor Naționali

Data publicării:
titlu-1-1200x769

O elevă olimpică la istorie acuză Asociația Părinți pentru Ora de Religie (APOR) că încearcă să se promoveze pe spatele Olimpicilor Naționali, după ce mai mulți dintre ei au primit o invitație la „Gala Olimpicilor APOR”, în care li se spune că „prezența este obligatorie”.

Tânăra i-a adresat o scrisoare deschisă Lianei Stanciu, președintele APOR, în care explică motivele pentru care nu va participa la gală și va refuza premiul oferit de asociație. În scrisoarea sa, eleva îi acuză inclusiv pe reprezentanții Inspectoratului Școlar al Municipiului București, care au permis ca pe invitații să fie trecută prezența obligatorie. 

Redăm în continuare textul integral al scrisorii publicate de elevă: 

„Sunt unul dintre cei 12 elevi despre care mi s-a comunicat că ar fi invitați să participe la o acțiune denumită ”Gala Olimpicilor APOR”. În textul invitației nu se explică înțelesul exact al termenului de ”Olimpic APOR”, dar nu cred că eu sunt unul dintre ei. Nu am nicio legătură cu organizația dumneavoastră și, din motive pe care le voi explica mai jos, nici nu îmi doresc acest lucru.

Este adevărat că, așa cum se precizează în invitație, am făcut parte ”din lotul național din Municipiul București, la Olimpiada de Istorie, 2018, Alba Iulia” dar, din câte știu, această competiție nu a fost organizată de APOR. Până în acest moment nu am aflat despre vreo contribuție a organizației dumneavoastră la desfășurarea, pregătirea sau vreuna dintre etapele concursului. Dacă această contribuție există și dacă aș fi fost informată despre acest lucru, nu aș fi participat.

Consultând mijloacele prin care vă promovați, am constatat că evenimentul similar de anul trecut deține un loc de frunte în comunicarea dumneavoastră: este primul lucru care apare în conținutul paginii ”Acasă” din site, iar fotografiile în care apar și elevii premiați constituie ”coperta” și deschiderea paginii de Facebook. Am mai remarcat că, în 2017, ”Olimpicii APOR” au fost cei de la disciplinele Religie și Chimie.

Observ că APOR desfășoară o intensă activitate în domeniul disciplinei Religie, lucru precizat foarte clar și de numele său dar și de ”Textul programatic al APOR”. Nu am reușit însă să identific absolut nimic în legătură cu eventuale implicări ale APOR în ceea ce privește Chimia, Istoria sau orice altă disciplină științifică. Singurul dumneavoastră interes pare a fi acela de a avea cu ce să vă promovați cauza și ideile. Este un interes perfect legitim, susțin cu ardoare dreptul oricui de a milita pentru lucrurile în care crede, dar nu mi se pare corect să facă acest lucru servindu-se de performațe obținute de alții și cu care persoana în cauză nu are vreo legătură.

De asemenea, am remarcat o maximă grijă ca, în tot ceea ce afirmați, să nu faceți vreo discriminare între diversele religii. Ba chiar, unul dintre primele lucruri prin care definiți APOR este: ”organizație non-guvernamentală [...] fără afiliere confesională”. Dar colaborați constant numai cu Biserica Ortodoxă. Cu reprezentanții celorlalte culte pare că vă întâlniți doar la activități la care sunteți invitați de către instituțiile publice. Iar când dați premii, îi recompensați doar pe olimpicii ”de la disciplina Religie, cultul ortodox”. Nu știați că Olimpiadele se organizează și pentru alte confesiuni? Sau urmează să restabiliți echilibrul în acest an?

Despre modul în care priviţi situaţia elevilor şi a părinţilor care, eventual, chiar sunt "neafiliaţi confesional" şi nu aderă la nicio religie, cred că este lipsit de sens să discutăm. Punctul 7 din ”Textul programatic al APOR” rezolvă orice eventuală dilemă în această chestiune: "[...] Educaţia fără religie înseamnă şcoală fără suflet, neam fără Dumnezeu şi fără identitate."

În sfârșit, dar nicidecum cel mai lipsit de importanță, am constatat că APOR face parte din Coaliția pentru Familie. Această ”inițiativă civică fără personalitate juridică” este fervent angajată public într-un demers de revizuire a Constituției. Acest tip de acțiune, firesc, se adresează exclusiv persoanelor cu drept de vot. Cei mai mulți dintre elevii cu imaginea cărora vă promovați inițiativele și opiniile sunt minori. Faptul că îi recompensați cu premii în bani nu justifică, ci agravează situația.

În plus, multe dintre luările de poziție publice ale APOR contravin flagrant valorilor și principiilor după care îmi trăiesc viața. În opinia mea, organizația dumneavoastră nu încearcă să educe în spiritul unor principii, ci încearcă să impună în societate o serie de convingeri personale ale membrilor.

N-am nicio îndoială că ideile pe care le promovați au o largă susținere. Dar atunci când un punct de vedere este impus prin forța votului majoritar în detrimentul altora, minoritare, vorbim despre ceea ce se numește ”tirania majorității”. Dacă dumneavoastră considerați că faceți educație, cu tot respectul, vă rog să-mi permiteți să vă atrag atenția că metoda dumneavoastră pedagogică este cea a nuielei pe spate și a riglei la palmă.

Tot ceea ce transmiteți celor pe care credeți că îi educați este că trebuie să se prefacă obedienți, cuminți, până când se vor face suficient de mari ca să poată să-i răspundă opresorului cu aceeași monedă.

Trebuie să recunosc faptul că mi-am format un punct de vedre despre APOR destul de ”pe fugă”, în puținele momente de răgaz pe care l-am avut, în plină perioadă de teze, între anunțul dumneavoastră și termenul la care a trebuit să vă dau un răspuns. Este posibil să greșesc în aprecierile mele și, dacă voi constata acest lucru, îmi voi cere scuze public. Dar, deocamdată, nu sunt deloc convinsă de justețea demersului dumneavoastră. În consecință, refuz premiul pe care intenționați să mi-l acordați. Dacă el constă în bani, la fel ca anul trecut, cred că sunt multe locuri în sistemul educațional unde orice contribuție ar fi binevenită.

Chiar îndrăznesc să vă sugerez ca, anul viitor, în loc să cheltuiți cu festivități pompoase și premii pentru care nimeni nu a concurat, să încercați, de exemplu, să dotați un laborator de științe al unei școli. Cred că toate au mare nevoie și consider că o astfel de acțiune ar fi mult mai convingătoare.

O ultimă remarcă: sunt convinsă că Inspectoratul Școlar al Municipiului București a primit cu mare bucurie, chiar cu ușurare, inițiativa dumneavoastră. Mulți dintre cei care lucrează în sistemul de educație public și cu care am avut ocazia să vorbesc de-a lungul timpului și-au exprimat regretul că nu există fonduri mai mari din care să fie recompensați elevii merituoși și cadrele didactice performante. Dar nu cred că este corect faptul că i-ați convins pe reprezentanții acestei instituții ca, pe o invitație care poartă antetul unor autorități publice și semnăturile unor angajați ai acestora, atunci când este vorba despre o acțiune a unei entități din afara sistemului Educației Naționale, să treacă mențiunea ”prezența elevilor este obligatorie”.

În final, vreau să îi asigur din nou pe membrii APOR că acțiunea mea nu este îndreptată împotriva dreptului dumnealor de a promova ideile în care cred. Dar îi rog să facă acest lucru fără să încalce dreptul meu de a nu fi de acord cu mijloacele și modalitățile pe care această organizație înțelege să le folosească. Aceasta este o scrisoare deschisă și, în consecință, publică, pentru că la fel este și activitatea în care ați dorit să mă implicați fără să cereți acordul meu și al părinților mei.

Vă informez oficial că, împreună cu părinții mei, vă solicităm ferm să nu folosiți public numele meu, orice imagine în care apar și orice fel de alte date personale. Suntem de acord să faceți publice numai conținutul acestei scrisori deschise și/sau al auto-prezentării pe care mi-ați solicitat-o și numai integral.

Respect și chiar sunt decisă să acționez prin toate mijloacele pentru libertatea de opinie și dreptul de liberă exprimare al membrilor APOR și al tuturor ”ființelor umane născute libere și egale în demnitate și în drepturi”.

Cu acest respect, vă salut!
DS”

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri