O fată de 16 ani a muncit până la epuizare, într-un restaurant din Galați, apoi a leșinat și s-a lovit cu capul de o țeavă

Data actualizării: Data publicării:
minora

O tânără de 16 din Galaţi a căzut din picioare în restaurantul în care lucra pentru că, spun părinţii ei, administratorul îi cerea să stea aproape de fiecare dată peste program. Fata a leşinat şi, în cădere, s-a lovit la cap. Părinţii au depus plângere la Parchet şi la Inspectoratul Teritorial de Muncă.

Este anchetă la un restaurant aflat pe un ponton de pe Faleza Dunării din Galaţi după ce o adolescentă care muncea aici cu un contract part-time a leşinat la muncă. Restaurantul funcţionează în special la sfârşit de săptămână când acolo sunt organizate nunţi.

Tânăra a făcut practică pe postul de ospătar la restaurantul plutitor până pe 14 iulie. Pentru că făcea treabă bună, managerul i-a propus să rămână să muncească. Mama minorei susţine, însă, că patronii restaurantului nu şi-au respectat partea lor de înţelegere şi au obligat-o pe fata să lucreze mult mai mult.

Mariana Bucuţă, mama fetiţei: „S-au înţeles la 5 milioane, cu patru ore pe zi de luni până dumincă, iar domnul Avram a început să le facă presiune şi să muncească 14 ore de dimineaţa de la 8.00 până seara la 24.00. Şi nu le dădea nimic, nici măcar nu le dădea voie să mânânce sau să bea apă.”

Când fetei i s-a făcut rău, administratorii restaurantului nu au sunat la 112, ci au preferat să o ducă cu o maşină acasă la o mătuşă. Adolescenta s-a simţit rău şi a doua zi. Ajunsă la spital, a rămas internată 8 zile.

Mariana Bucuţă, mama fetiţei: „A fost trei zile la Terapie Intensivă şi pe urmă la salon, cu perfuzii, i se băga fier pe venă pentru că ea nu putea să mânânce. Nici la ora actuală, ea este foarte slăbită”

Diagnosticul medicilor a fost lung: anemie, surmenaj, hematom şi traumatism psihic cu antecendente. La două zile de la întâmplare, şefii restaurantului le-au trimis tuturor angajaţilor sub 18 ani un mesaj prin care le cereau să vină cu declaraţii semnate de părinţi că sunt lăsaţi la muncă. Patronii restaurantului neagă toate acuzaţiile aduse de mama fetei.

Crina Avram, patroana restaurnatului: „Nu este adevărată această acuzaţie. Nu am nimic altceva de declarat în afara faptului că am făcut la rândul meu o plângere penală pentru şantaj împotriva doamnei.”

Inspectorii de muncă au început propria anchetă.

Carmen Corodeanu, purtător de cuvânt ITM Galaţi: „Ce spune Codul Muncii doamnă referitor la angajarea copiilor minori? Este nevoie de acordul părintelui. Dacă nu este acordul părintelui rămâne de văzut şi aplicat sancţiunile prevăzute de Codul Muncii.”

Potrivit Codului Muncii, minorii pot munci cel mult 6 ore pe zi, deci 30 de ore pe săptămână şi trebuie să primească cel puţin salariul minim pe economie. În Cod se mai precizează şi că minorii nu pot efectua ore suplimentare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate