O femeie s-a prăbușit cu parapanta în Brașov. Salvamontiștii au coborât-o dintr-un arbore, unde rămăsese agățată la 10 metri înălțime

Data actualizării: Data publicării:
parapanta agatata in pomi
Femeia nu a suferit niciun traumatism.

O femeie a rămas agăţată cu parapanta într-un copac, la o înălţime de 10 metri, fiind coborâtă de salvamontiştii din Braşov. Femeia nu a fost rănită.

Salvamontiştii din Braşov anunţă, vineri seară, că au avut două intervenţii.

„O parapantistă a rămas agăţată cu aripa în crengile unui copac, la peste 10 metri înălţime, în zona Crucurului Mare. După ce a fost localizată conform coordonatelor GPS primite, a fost coborâtă în siguranţă din copac, cu ajutorul materialelor de alpinism”, au precizat salvamontiştii.

Potrivit acestora, din fericire, femeia nu a suferit niciun traumatism, drept pentru care a fost doar transportată în staţiune.

În cel de-al doilea caz a fost vorba despre o turistă, care a suferit un atac de panică, în partea superioară a Masivului Postăvaru.

„Şi în acest caz, persoana a fost coborâtă în siguranţă în staţiune”, au precizat salvamontiştii.

Aceştia se aşteaptă la un număr mai mate de intervenţii pe durata weekend-ului, având în vedere că o să crească numărul de turişti.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Buletinul nou cu care nu poți ieși din România. Aproape 10% dintre cei care și-au schimbat actul l-au ales
Digi FM
Un tânăr român a murit în mașina părinților, în Italia. Aceștia au crezut timp de 100 km că fiul lor doarme
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Petrecere spectaculoasă în Grecia pentru Madonna. Cum s-a distrat de ziua ei alături de copii și iubitul în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Am crescut admirându-l pe Leonardo DiCaprio pe marele ecran”. Mărturisire emoționantă a lui Sebastian Stan
Adevarul
Medicul rezident de 28 de ani care a murit la Spitalul Universitar și întrebarea pe care sistemul o evită...
Newsweek
Casa de pensii schimbă data la care va livra pensia pe card în septembrie. Care e motivul?
Digi FM
Lewis Hamilton, fotografie romantică pe plajă alături de Kim Kardashian. Postarea de 3,4 milioane de like-uri
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Cum arată top 8 cel mai bine vândute filme. „Spider-Man: Brand New Day” intră în clubul blockbusterelor de 2...
UTV
Salma Hayek a devenit bunică la 59 de ani. Momentul adorabil alături de nepotul ei