O mașină condusă de un șofer băut a fost lovită de tren

Data actualizării: Data publicării:
masina politie, ideal pentru accidente

Un bărbat a fost rănit, vineri seara, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de un tren la o trecere la nivel cu calea ferată dintre localitățile Comloșu Mare și Teremia Mare din județul Timiș. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, șoferul în vârstă de 66 de ani era băut, relatează Mediafax.

Potrivit ISU Timiș, în urma accidentului șoferul mașinii a rămas blocat în autoturism. După ce a fost scos, acesta a fost preluat de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

Victima era singură în mașină, în momentul producerii accidentului, iar în trenul regio se aflau trei călători și conductorul.

Surse din rândul anchetatorilor susțin că șoferul mașinii, un bărbat de 66 de ani, era băut. Potrivit reprezentanților IPJ Timiș, bărbatul, care nu a respectat indicatorul Stop, a fost transportat la spital, unde îi vor fi recoltate și probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

La accident au intervenit, pe lângă polițiști, o autospecială din cadrul Stației de Pompieri Sânnicolau Mare cu cinci subofițeri și un echipaj al Serviciului de Ambulanță al Județului Timiș.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Taxă în plus pentru moștenitorii care amână succesiunea. Cât plătești după doi ani
Digi FM
Țara europeană, iubită de români, care oferă până la 10.000 de euro celor care se mută în zone depopulate...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Cristina Rus la 45 de ani. A dispărut de ani buni din showbiz, dar s-a revăzut cu Andreea Bănică...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
Rusia amenință cu un „război spațial la scară largă" dacă Occidentul blochează constelația rusă Rassvet
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
"Copii de 13-14 ani pe teren, părinţi care se iau la bătaie pe margine". Conflict în tribune între părinți...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
Film Now
Demi Moore rupe tăcerea după 30 de ani. Ce s-a întâmplat după ce a primit salariul record pentru...
UTV
Ilona Brezoianu a postat un meaj dur pentru Ian dupǎ ce a urinat pe scenă. „Ești caracter 0 barat”