Video Oana Ţoiu, despre întâlnirea lui Nicuşor Dan cu Donald Trump. Ce negociază România cu SUA în domenii cheie

Data actualizării: Data publicării:
Nicușor Dan și Donald Trump
Nicușor Dan și Donald Trump. Foto Profimedia

Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, a declarat marţi că există această decizie clară între România şi SUA privind întâlnirea între cei doi preşedinţi, iar preşedintele Nicuşor Dan a clarificat că, din perspectiva lui, este foarte important să fie finalizată lista livrabilelor care să fie negociate, în domenii cheie.

Ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu, a fost întrebată într-o conferinţă de presă când vor exista nişte informaţii concrete despre o vizită a preşedintelui Nicuşor Dan în Statele Unite.

„Există această decizie clară între România şi Statele Unite ale Americii privind întâlnirea între cei doi preşedinţi. Aşa cum ştiţi, preşedintele Donald Trump a şi transmis o scrisoare de apreciere pentru organizarea de către România şi Polonia, de către cei doi preşedinţi al Summitului B-9, un summit care s-a suprapus de altfel cu vizita preşedintelui Donald Trump în China, acesta fiind unul din motivele pentru care secretarul de stat Marco Rubio a fost în afara continentului în perioada respectivă, dar urmează să avansăm aceste discuţii şi pe parcursul acestei săptămâni. Până la finalul acestei săptămâni, aşa cum ştiţi, este o întâlnire a miniştrilor de externe al statelor aliate în format NATO”, a răspuns Ţoiu.

Ea a arătat că „preşedintele Nicuşor Dan a clarificat că, din perspectiva lui, este foarte important să fie finalizată lista livrabilelor care să fie negociate în domenii cheie, precum energia, economia, securitatea, investiţiile comune”.

„Au fost, de-a lungul ultimelor luni de zile, mai multe vizite, atât ale mele cât şi ale altor miniştri în Statele Unite ale Americii, unde o parte dintre rezultate au fost şi comunicate publicului larg, (..) ca investiţiile în energie nucleară să fie deblocate pentru prima dată după foarte mulţi ani, pentru avansul proiectelor de la Cernavodă. Avem, de asemenea, discuţii, din nou, (..) în ceea ce priveşte Coridorul Vertical. În dreptul României, atuul principal pe care îl aducem în discuţii ţine de tranzitul pe teritoriul României”, a menţionat Ţoiu.

Ministrul de Externe a mai spus că „preşedintele este cel care va anunţa în momentul în care va avea în lucru această vizită”.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul-fantomă din România unde poți cumpăra un bloc întreg cu 49.000 de euro. Cartierul abandonat e ascuns...
Digi FM
Cum arată Ozana Barabancea după ce și-a făcut operație de ridicare a sânilor cu implant: „Luați-vă popcorn...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Pădurean, profesor la MIT, despre viața dominată de AI: "Instrument de antrenament al creierului, nu...
Film Now
Demi Moore, acuzată că și-a amenințat fostul ginere. Noi detalii ies la iveală în lupta pentru custodia...
Adevarul
Savantul român din SUA care rescrie tratamente pentru boli grave. Cum atacă algoritmii săi bacteriile ucigașe...
Newsweek
Pensiile militare ar putea crește din acest an. Legea e în Parlament. Ce se întâmplă cu restul pensiilor?
Digi FM
Vești bune pentru elevi! Cât durează vacanța de vară în 2026 și când începe noul an școlar
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
O furnică minusculă provoacă îngrijorare în 22 de state. Pentru unii oameni, înțepătura sa poate fi mortală
Film Now
Ewan McGregor, marcat de filmul care i-a schimbat viața: „Sunt uimit de cât de bun e și acum, la 30 de ani de...
UTV
Mihai Petre și Elwira au publicat imagini rare de la nuntă. Cum arătau cei doi în urmă cu 18 ani