Video Olaf Scholz este noul cancelar al Germaniei. „Era Merkel” a luat oficial sfârşit

Data actualizării: Data publicării:
Social-democratul Olaf Scholz, învestit în funcția de cancelar al Germaniei după depunerea jurământului.
Social-democratul Olaf Scholz, învestit în funcția de cancelar al Germaniei după depunerea jurământului. Sursă foto: Profimedia Images

Olaf Scholz a fost votat de parlamentarii germani din Bundestag și a depus jurământul, fiind astfel confirmat în funcția de cancelar al Germaniei. În vârstă de 63 de ani, social-democratul Scholz va conduce un guvern de coaliție care preia responsabilitatea guvernamentală federală de la Angela Merkel după 16 ani de mandat, transmite Deutsche Welle

ACTUALIZARE 13.25: Austerul Olaf Scholz, multă vreme neagreat în Partidul Social Democrat (SPD) din Germania, a preluat ştafeta de la Angela Merkel, în fruntea unei coaliţii inedite de trei partide, graţie experienţei sale de ministru şi de ales local. Fără a face valuri şi inspirându-se din stilul Merkel până la mimetism în gestică, Olaf Scholz a reuşit să se impună, deşi rămâne destul de puţin cunoscut chiar şi germanilor.

Descris de New York Times drept întruchiparea plictiselii în politică, Scholz a parcurs toate eşaloanele acţiunii publice începând din anii 1970. Născut la Osnabrück, la 14 iunie 1958, dintr-un tată comis-voiajor şi o mamă casnică, Scholz a intrat încă din 1975 în puternica mişcare de tineret a SPD, cunoscută în Germania drept Jusos. Pe atunci purta părul lung, pulovere de lână şi lua parte la numeroase manifestări pacifiste.

În paralel, Olaf Scholz a făcut studii juridice, iar în 1985 a deschis un cabinet de avocatură specializat în dreptul muncii, unde a apărat salariaţi în numeroase dosare, începând cu reunificarea germană în 1990. 

Cariera sa a luat amploare cu adevărat atunci când social-democratul Gerhard Schroeder a devenit cancelar. Ales în Bundestag în 1998, Scholz ajunge secretar general al SPD în 2002. În 2007, Scholz a preluat Ministerul Muncii în guvernul de mare coaliţie condus de Angela Merkel, un post care i-a permis să-şi îmbunătățească imaginea publică, graţie mecanismelor de şomaj parţial pe care l-a pus în aplicare în timpul crizei financiare din 2008.

Căsătorit cu Britta Ernst, ministru al educaţiei în landul Brandenburg, Olaf Scholz devine în 2011 primar la Hamburg şi duce o politică ambiţioasă în materie de locuinţe sociale, arătându-se generos cu banul public. Dacă la Hamburg a făcut să explodeze bugetul public, între 2011 şi 2018, la nivel federal nu s-a abătut de la crezul său: Nu dăm decât ceea ce avem.

Poziţionarea centristă a contribuit la marginalizarea sa în interiorul propriului partid, până în punctul în care, în 2019, activiştii preferau în locul său pentru a-i conduce un tandem de cvasi-necunoscuţi, mult mai la stânga. Olaf Scholz a reuşit însă să se relanseze politic datorită pandemiei, prin gestionarea fiscalității Germaniei.

ACTUALIZARE 13.20: Social-democratul Olaf Scholz a depus oficial jurământul pentru funcția de cancelar al Germaniei, după ce a avut o întâlnire cu președintele Frank-Walter Steinmeier.

Appointment of the Chancellor, Berlin, Germany - 08 Dec 2021
Noul cancelar al Germaniei, Olaf Scholz, alături de președintele Republicii Federale, Frank-Walter Steinmeier. Sursă foto: Profimedia Images

Scholz, ministrul de Finanțe din ultimul guvern al Angelei Merkel, i-a condus pe social-democrați spre victorie în alegerile parlamentare federale din 26 septembrie, un scenariu pe care puțini îl prevedeau la începutul anului.

ACTUALIZARE 13.15: Președintele României, Klaus Iohannis, l-a felicitat pe noul cancelar al Germaniei, subliniind că așteaptă cu nerăbdare să coopereze cu Olaf Scholz în cadrul Consiliului European și la nivel bilateral. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media


Știrea inițială.

Olaf Scholz a fost votat de Parlamentul german, unde coaliția pe care a format-o alături de Partidul Verzilor și Partidul Liber Democrat  are o majoritate substanțială.

Predarea puterii marchează încheierea carierei politice întinsă pe 31 de ani a Angelei Merkel. Noua alianță reprezintă, de altfel, sfârşitul celor mai bine de 16 ani de guvernare ai Angelei Merkel, care a ales să nu mai candideze pentru un alt mandat. Merkel a gestionat unele dintre cel mai grave crize de la începutul secolului XXI prin care a trecut Germania şi Europa: criza zonei euro, criza migraţiei, dar şi Brexitul, scrie BBC News

Votul de dimineață din Parlamentul federal al Germaniei a fost secret și fără dezbateri, fiind considerat o simplă formalitate.

395 de voturi din 707 exprimate au fost pentru ca Olaf Scholz să devină noul șef al guvernului Germaniei. Cu toate acestea, nu toți membrii așa-numitei „coaliții de semafor” a lui Scholz au votat pentru instalarea în funcție a acestuia. Dacă ar fi făcut-o toți parlamentarii coaliției, Scholz ar fi primit 416 voturi. De cealaltă parte, cei care s-au opus au fost în număr de 303, iar 6 parlamentari s-au abținut.

Social-democratul va prelua oficial postul după o întâlnire cu președintele Frank-Walter Steinmeier și o scurtă ceremonie de învestire. Este un nou început, după 16 ani în care guvernul a fost condus de conservatoarea Angela Merkel. Dar în același timp nu vorbim despre o ruptură. Scholz a promis continuitate – exact ce își doresc germanii. 

profimedia-0646935515
Noul guvern va avea portofoliile împărţite egal între bărbaţi şi femei. Sursă foto: Profimedia Images

Ce planuri are viitorul guvern federal al Germaniei

Noul guvern are planuri ambițioase de a lupta împotriva schimbărilor climatice prin eliminarea treptată a cărbunelui și concentrarea pe energia regenerabilă. Însă prioritatea inițială va fi combaterea pandemiei de coronavirus. Viziunea pentru Germania a viitorului guvern condus de Olaf Scholz include, printre altele, și legalizarea canabisului. Va fi introdusă vânzarea „către adulți în scopuri recreative” și numai magazinele autorizate ar vinde canabisul. Coaliția de guvernare va monitoriza măsura și o va revizui peste patru ani.

De asemenea, viitorul guvern de la Berlin își propune să elimine treptat cărbunele până în 2030 și să aibă cel puțin 15 milioane de mașini electrice care să circule pe drumurile nemțești până la finalul acestui deceniu. 

Este luată în considerare și vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19 pentru personalul medical și pentru alți lucrători esențiali, pe fondul creșterii numărului de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. „Situația este sumbră”, a transmis Scholz, precizând că „pandemia de coronavirus încă nu a fost învinsă”.

Odată cu intrarea „verzilor” la guvernare, opinia publică din Germania este încrezătoare că statul german își va atinge obiectivele asumate pentru respectarea Acordului de la Paris, acela ca temperatura globală să nu crească cu mai mult de 1,5 grade Celsius peste nivelurile dinainte de Revoluția Industrială. 

Noua coaliție țintește ca 80% din energia electrică să provină din surse regenerabile până în 2030. Totodată, guvernul Scholz va căuta să folosească 2% din teritoriul Germaniei pentru energie eoliană și se va concentra și pe energia pe bază de hidrogen, conform CNN

O altă măsură care ține capul de afiș al multor dezbateri în spațiul public din Germania este creșterea salariului minim la 12 euro pe oră. Totodată, guvernul Scholz are în plan să construiască alte 400.000 de apartamente noi în fiecare an, dintre care un sfert să fie etichetate drept locuințe sociale, pentru a face față crizei imobiliare din Germania.

Politica de tineret joacă un rol important în noua guvernare. Vârsta de vot va fi redusă de la 18 la 16 ani, cu planuri de reformare a legii electorale pentru a pune capăt numărului din ce în ce mai mare de parlamentari. Noul Bundestag are 735 de locuri. Schimbarea vârstei de vot pentru alegerile europene necesită o majoritate parlamentară simplă, dar pentru alegerile federale ar fi nevoie de sprijinul a două treimi din actualii parlamentari federali.

În ceea ce privește criza migranților, noul guvern al Germaniei are în plan ca Imigranții să poată solicita cetățenie germană după cinci ani. În același timp, acestora li se va permite dubla cetățenie, conform planurilor coaliției. Acest lucru ar transforma viețile a milioane de imigranți, care sunt în prezent cetățeni străini, deși au trăit în Germania zeci de ani.

Regula privind nicio datorie nouă a Germaniei a fost ridicată în timpul pandemiei, deoarece erau necesare mai multe fonduri pentru a aborda criza. Dar până în 2023, coaliția dorește să readucă datoria guvernului federal.

Totodată, noua coaliție are în vedere anularea interdicției medicilor care anunță că efectuează avorturi, pentru a permite furnizarea de informații publice despre metodă fără teama de urmărire penală.

Germania este cea mai mare economie a Europei, așa că deciziile luate de noul guvern vor avea un efect mare asupra vecinilor săi, dar și asupra celorlalte state din blocul comunitar. 

SPD, Greens And FDP Present Coalition Agreement, Pave Way For New Government
Social-democrații (SPD) din Germania s-au înțeles pentru formarea unei coaliții de guvernare cu Partidul Liber Democrat (FDP) și cu Verzii. Sursă foto: Getty Images

Noul guvern al Germaniei va avea un număr egal de femei și bărbați 

Noul Guvern va avea portofoliile împărţite egal între bărbaţi şi femei. „Acest lucru corespunde cu realitatea socială în care trăim, cu o populaţie alcătuită în jumătăţi egale din femei şi bărbaţi", a declarat cancelarul Olaf Scholz. Femeile vor ocupa posturi-cheie, precum cel de Interne, Externe sau al Apărării. 

„Sunt extrem de mândru că femeile vor fi acum la conducerea unor ministere care în mod tradiţional” nu sunt conduse de femei, a mai subliniat Scholz, cu două zile înainte de prevăzuta intrare în funcţiune a guvernului său.

Ecologista Annalena Baerbock, în vârstă de 40 de ani, urmează să devină ministru al afacerilor externe, în timp ce alte două femei, şi ele provenite din partidul Verzilor, vor prelua Ministerele Mediului şi al Familiei. Liberalii din FDP au încredinţat unei femei un singur minister din cele patru câte le-au revenit, cel al Educaţiei. 

De asemenea, în plină escaladare valului patru al pandemiei de COVID-19, social-democratul Karl Lauterbach, unul dintre experţii ştiinţifici cei mai populari de la apariţia coronavirus, va prelua portofoliul Sănătăţii.  Medic de profesie și invitat cu regularitate la talk-show-uri televizate, Lauterbach a devenit o personalitate importantă după izbucnirea pandemiei, fiind susţinător al măsurilor restrictive menite să diminueze creşterea contaminărilor.

Majoritatea germanilor se așteaptă ca Olaf Scholz să dețină funcția de cancelar doar pentru un mandat

Aproape două treimi dintre germani se aşteaptă ca Olaf Scholz să deţină funcţia de cancelar doar pentru un mandat, indică un sondaj de opinie realizat de YouGov şi publicat miercuri de agenţia de presă dpa.

Aproximativ 20% dintre germanii intervievaţi se aşteaptă ca aşa-numita 'coaliţie semafor' - ţinând cont de culorile oficiale ale acestor partide - şi condusă de Scholz să se rupă înaintea viitoarelor alegeri federale parlamentare, potrivit aceluiaşi sondaj.

Doar 16% dintre germani sunt de părere că liderul social-democrat german va obţine un nou mandat de cancelar peste patru ani, în timp ce 1,3% cred că Olaf Scholz va rămâne la conducerea executivului german exact cât predecesoarea sa conservatoare Angela Merkel, adică 16 ani.

Fost vicecancelar şi ministru al finanţelor în ultimul guvern Merkel, Olaf Scholz a promis să combată cu curaj viitoarele provocări, potrivit Agerpres. 

Weekly Government Cabinet Meeting, Berlin, Germany - 24 Nov 2021
Cancelarul interimar Angela Merkel primește un buchet de flori de la ministrul de Finanțe și vicecancelarul interimar Olaf Scholz, la începutul ședinței săptămânale din 24 noiembrie 2021 a cabinetului guvernamental. Sursă foto: Profimedia Images.

Însă mai puţin de un sfert dintre germani, mai exact 22%, se aşteaptă la schimbări majore, arată sondajul YouGov. O proporţie de 51% din electoratul german crede că noua coaliţie guvernamentală nu va afecta major situaţia din ţară, în timp ce 16% nu se aşteaptă la vreo schimbare.

Pe de altă parte, 55% din germani s-au declarat mulţumiţi de activitatea Angelei Merkel în calitate de cancelar, iar 38% sunt nemulţumiţi de aceasta.

UE are nevoie de un nou lider

Cancelarul Scholz va prelua conducerea celei mai mari economii a Europei într-un moment de creștere a incertitudinii diplomatice în Uniunea Europeană. Cele mai fierbinți dosare sunt reprezentate de agresiunea Rusiei și a Belarusului și amenințărilor la adresa statului de drept din Polonia și Ungaria.

Criza migranților de la granița dintre Polonia și Belarus, despre care liderii occidentali au spus că este orchestrată de regimul de la Minsk cu sprijinul președintelui rus Vladimir Putin, a intensificat tensiunile la granița Uniunii Europene.

Criza și-a pus un accent mai puternic asupra influenței Rusiei în Europa, nu în ultimul rând datorită controversatei conducte Nord Stream 2, care va aduce gaze din Rusia în Germania pe sub Marea Baltică. Autoritățile germane au suspendat săptămâna trecută procesul de aprobare a gazoductului pe fondul problemelor legate de licența de operare a companiei.

Press Conference After Signing The Coalition Agreement of the future German Government, Berlin, Germany - 07 Dec 2021
Olaf Scholz, noul cancelar al Germaniei. Sursă foto: Profimedia Images

Totodată, guvernele populiste din Polonia și Ungaria continuă să depășească limitele politice și democratice pe care s-au angajat să nu le încalce în momentul aderării la blocul comunitar. Recent, CJUE a decis că Polonia a încălcat legile europene privind independența judiciară. 

Citește și: Macron și Draghi pregătesc un acord menit să transforme Franța și Italia în noul centru de putere al UE, după plecarea lui Merkel

Predecesorul lui Scholz, Angela Merkel, și-a făcut un nume în ultimii 16 ani prin faptul că a fost mâna fermă a diplomației UE, conducând în mod diferit blocul comunitar prin diverse criza, precum cea a datoriilor și a migranților. Rămâne de văzut dacă noul cancelar, odată cu preluarea conducerii executivului de la Berlin, va prelua și rolul de lider al UE sau va lăsa acești pantofii pentru altcineva.

Citește și: Ultimul mesaj video al Angelei Merkel în calitate de cancelar. „Luaţi în serios acest virus perfid. Cu vaccinuri eficiente, avem cheia”

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri