OMS avertizează în legătură cu rata alarmantă de transmitere a virusului în Europa: „Trebuie să ne trezim la realitate”

Data publicării:
Unhappy lost business man with face mask protect from Coronavirus or Covid-19
Foto: Profimedia Images

Organizația Mondială a Sănătății avertizează că situația pandemiei în Europa este „foarte gravă” din cauza „ratei alarmante de transmitere”. Jumătate din țările europene au raportat o creștere cu peste 10% a cazurilor noi, în ultimele două săptămâni.

„Cazurile noi săptămânale au depășit acum numărul celor raportate atunci când pandemia a atins apogeul pentru prima dată în Europa, în luna martie", a declarat directorul regional al OMS, Hans Kluge, în cadrul unei conferințe de presă joi, potrivit CNN.

„Săptămâna trecută în Europa au fost peste 300.000 de cazuri noi.”, a mai spus Kluge.

Kluge a adăugat că peste jumătate din țările europene au raportat o creștere a infecțiilor cu coronavirus de peste 10% în ultimele două săptămâni. 

Directorul regional al OMS a mai spus că această creștere a numărului de cazuri ar trebui să servească drept avertisment cu privire la ceea ce urmează. 

„În primăvara și la începutul verii am putut vedea impactul măsurilor stricte de izolare. Eforturile noastre, sacrificiile noastre, au dat roade. În iunie, cazurile au atins un nivel minim. Creșterea numărului de cazuri din septembrie ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru noi toți. Trebuie să ne trezim la realitate. Deși aceste cifre reflectă și creșterea numărului de teste, putem observa rate alarmante de transmisie în întreaga regiune”, a mai declarat Hans Kluge.

Numărul de cazuri noi de îmbolnăvire cu Covid-19 este din nou în creștere în Uniunea Europeană – mai multe țări raportează creșteri ale numărului de infectări mai mari sau similare cu cele din perioada de început a pandemiei, din primăvară, conform datelor worldometers.info.

România ocupă locul 5 în ce privește numărul noi de cazuri de infectare cu Covid-19, în ziua în care țara noastră a registrat cel mai nou record, iar în privința deceselor România este pe locul 2, după Spania.

La nivel mondial a fost depășit pragul de 30 de milioane de infectări de la începutul pandemiei.

Editor : Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...