Video Opt călători în trei luni, pe aeroportul din Tulcea. Asta nu-i oprește pe șefi să facă angajări

Data actualizării: Data publicării:
aeroportul tulcea
Aeroportul Tulcea. Foto: Facebook

Pe aeroportul din Tulcea bate vântul: doar opt călători în trei luni. Dar asta nu-i oprește pe șefi să facă angajări. Au fost scoase două posturi la concurs pentru specia­lişti în handling.

Aeroportul din Tulcea a fost inaugurat anul trecut în aprilie, după o modernizare care a costat 180 de milioane de lei și a durat doi ani. În prezent nu există zboruri regulate pe acest aeroport care, de altfel, are toată infrastructura necesară ca să opereze curse, relatează Valentina Vasile, jurnalist Digi24.

După inaugurare, anul trecut a avut 1.514 pasageri. Potrivit Institului Național de Statistică, în primele trei luni ale acestui an, aeroportul din Tulcea a avut cei mai puțini pasageri. Au fost îmbarcați și debarcați doar opt călători.

Aeroportul are zeci de angajați, însă, se pare că nu sunt suficienți, deși numărul călătorilor este unul mic. S-au scos posturi la concurs pentru doi specia­lişti în handling şi un agent de securi­tate. Asta după ce la finalul anului trecut au fost scoase posturi la concurs pentru funcțiile de economist şi şofer.

Datele publicate de INS ne arată că și pe aeroportul Arad traficul de călători este unul mic. În primele trei luni ale acestui an au făcut controlul de securitate doar 33 de pasageri. În scădere față de aceeași perioadă a anului trecut, când au fost 42 de pasageri.

Și să ne uităm acum la cea mai mare poartă aeriană a țării. Ne uităm tot la primele trei luni din an. Pe aeroportul Otopeni au călătorit 3,5 milioane de oameni. Mai mult față de acceași perioadă a anului trecut, când au fost 3,2 milioane de pasageri. Iar pe tot parcursului anului 2024 s-a înregistrat un flux de aproape 16 milioane de călători.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Are 47 de ani, iar partenerul ei doar 27. Emilia Ghinescu, despre cum au reacționat părinții iubitului...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Nimic nu mă poate opri, sunt LIBERĂ”. Jennifer Lopez, atitudine și abdomen parcă sculptat într-o filmare...
Film Now
Apariția lui Sydney Sweeney în „Diavolul se îmbracă de la Prada 2”, eliminată din film: „Părea nelalocul ei”
Adevarul
Un criminal din Ucraina a încercat să se spânzure în fața instanței. Barbatul a ucis o cunoscută profesoară...
Newsweek
650 parlamentari iau pensie specială de 6.200 lei, deși au contribuit pentru doar 700 lei. Urmează primarii
Digi FM
Cât câștigă Mugur Isărescu în fiecare lună. Lista completă a salariilor din conducerea BNR
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Patru lucruri pe care le poți face pentru a-ți proteja vederea odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui...
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
„Ce mai frumoasă femeie de 50 de ani”. Ali Larter, o nouă declarație de stil pe covorul roșu. Fanii, cuceriți...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment