România în care se poate. Orașul cu cea mai modernă infrastructură: Suntem singurii cu tren de mare viteză de 160 km/h

Data actualizării: Data publicării:
arad
Foto: Shutterstock

Infrastructura şi absorbţia de fonduri europene. Două capitole sensibile, la care România are mult de recuperat faţă de alte ţări europene. Sunt însă comunităţi locale care sunt excepţia care confirmă regula, unde administraţiile locale au făcut eforturi pentru a suplini lipsa alocărilor de la bugetul de stat pentru proiectele comunităţii.

Un exemplu este municipiul Arad, unde în ultimul deceniu, banii europeni au plătit modernizarea drumurilor, a canalizărilor, a unităţilor de învăţământ sau a iluminatului public.

Localnică: „Eu cred că avem un oraș frumos, pe care trebuie noi să-l îngrijim, nu să cerem doar autorităților să-l îngrijească. Avem pistă de biciclete, bineînțeles că la drumuri se mai poate lucra, dar plus, minus este bine în Arad.”

Administraţia locală din Arad îşi propune să atragă anul acesta fonduri europene de peste 140 de milioane de euro, pentru a continua modernizarea oraşului.

Primăria vrea să mai cumpere 28 de tramvaie moderne, după cele şase deja cumpărate, care circulă pe aproape 40 de kilometri de şine modernizate în ultimii patru ani.

Localnic: „Transportul este fără doar şi poate, nici o problemă, este foarte bun, condiţiile sunt deosebite, suntem multumiţi”.

„Avem cel mai mare proiect din ţară, 49 de milioane de euro, care înseamnă încă un pod peste râul Mureş, care înseamnă tramvaie noi, care înseamnă autobuze noi, care înseamnă reabilitări de şcoli”, spune Gheorghe Falcă, primarul Aradului.

Tot la capitolul realizări, administraţia contabilizează şi dublarea reţelei de canalizare menajeră, dar şi modernizarea a 80% din grădiniţele, şcolile şi liceele din oraş. Aradul se mândreşte cel mai mult cu reţeaua de drumuri şi legăturile cu autostrăzile.

Localnic: „Legătura cu autostrada mi se pare că e foarte optimă față de orașul Timișoara, iar în rest mi se pare că arată bine orașul, oraș vestic, european, totul e în regulă din punctul meu de vedere.”

Localnic: „Autostrada îi foarte bună, e foarte bună, pentru că dacă vrei să mergi în Timișoara sau în altă parte, nu mai mergi pe șoseaua națională, să fie aglomerație, eu știu, e foarte bună autostrada.”

„Suntem singurul oraş conectat la reţelele europene, suntem singurul oraş care are tren de mare viteză de 160 km/h, suntem singurul oraş care are o gară modernă, suntem singurul oraş care în acest moemnt are la dispoziţie trei mii de locuri de muncă pentru cetăţeni”, spune Gheorghe Falcă, primarul Aradului.

Arădenii au însă şi nemulţumiri şi ar vrea ca primăria să rezolve şi alte probleme.

Localnic:Nu mai este ștrand, nu mai este nimic, nu mai este...n-ai unde să te distrezi, avem doar cazinouri și șaormerii în oraș, atât. În rest, nu mai găsești altceva.”

Administraţia locală începe anul acesta reabilitarea teatrului de stat din Arad.

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri