Orban: Va fi obligatorie purtarea măştii. Ce măsuri mai anunță premierul

supermarket
Foto: GettyImages

Premierul Ludovic Orban a declarat că, până la finalul zilei de joi, vor fi adoptate toate ordinele de ministru comune privind regulile ce vor trebui respectate pe fiecare domeniu de activitate în parte pe perioada stării de alertă instituite ca urmare a epidemiei cu noul coronavirus. Purtarea măștii, distanțarea socială, triajul la intraraea în magazine rămân obligatorii.

"În cursul zilei de mâine (joi - n.r.), până la finalul zilei, toate ministerele vor adopta ordinele de ministru comune, ordinul ministrului Sănătăţii cu ordinul ministrului Transporturilor privind regulile de protecţie sanitară şi de securitatea muncii în mijloacele de transport. Ministrul Economiei împreună cu ministrul Sănătăţii vor adopta toate regulile care ţin de desfăşurarea activităţilor comerciale şi alte măsuri care ţin de domeniul economic. De asemenea, ministrul Muncii împreună cu ministrul Sănătăţii vor adopta ordinul comun privind reguli de protecţie sanitară la locul de muncă şi de securitate a muncii. De asemenea, în domeniul Educaţiei, ordinul comun deja a fost emis şi publicat în Monitorul Oficial. Fac această precizare, pentru că e necesară: va fi obligatorie purtarea măştii. Şi această precizare o fac pentru că va fi obligatorie purtarea măştii în toate spaţiile închise", a declarat Ludovic Orban miercuri seară, potrivit Agerpres.

Premierul a subliniat că purtatul măştii de protecţie poate crea un disconfort, dar este o măsură luată cu acordul Parlamentului şi, ca atare, va trebui respectată inclusiv de "liderii PSD şi ai altor partide".

"Sigur că purtatul măştii ne creează un oarecare inconfort, sigur că ne poate deranja pe unii dintre noi purtatul măştii, dar această decizie pe care am luat-o - şi iată că avem acordul Parlamentului pentru această decizie şi aici fac o paranteză: din acest moment, inclusiv liderii PSD şi ai altor partide, vor avea obligaţia să respecte această măsură - purtatul măştii ne fereşte de riscul de a transmite virusul către semenii noştri sau de a fi infectaţi cu virusul", a spus Orban.

El a subliniat că şi măsurarea temperaturii este necesară pentru a limita răspândirea coronavirusului.

"Toate celelalte reguli de distanţă fizică sanitară. Am văzut că foarte mulţi oameni sunt deranjaţi de faptul că li se ia temperatura. Această măsură este necesară pentru a diminua riscul ca o persoană care are o temperatură de peste 37,3 grade şi care poate avea virusul respectiv să poată să transmită virusul către alte persoane. La intrarea în spaţii închise acest triaj este necesar, repet, pentru a-i proteja pe toţi cei care se duc la serviciu, care intră în spaţiile comerciale, care sunt într-o situaţie în care dacă sunt infectaţi pot să transmită virusul respectiv", a explicat prim-ministrul.

Editor: B.P.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate