Parcul Donald Trump din Sectorul 4 s-ar putea numi „Maia Sandu”, după ce primarul a propus cetățenilor ca ei să hotărască numele

Data publicării:
daniel baluta 1
Foto: Primăria Sectorului 4

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a decis ca un nou parc, anunțat inițial a purta numele lui Donald Trump, să aibă denumirea decisă de cetățeni, prin intermediul unui vot online.

Locuitorii din Sectorul 4 pot decide astfel prin vot ce nume va urma extinderea Parcului „Tudor Arghezi”, anunțată inițial ca având numele președintelui american Donald Trump.

„Anul acesta, când Statele Unite vor sărbători 250 de ani de la semnarea Declarației de Independență, momentul ce a marcat nașterea națiunii americane, și noi vom putea marca lucrul acesta într-un mod deosebit. Noul parc, pe care îl amenajăm lângă Parcul Tudor Arghezi, va celebra acest moment important și va purta numele actualului președinte al Statelor Unite, Donald J. Trump, ca simbol al prieteniei și valorilor comune care ne unesc”, anunțase primarul la 7 aprilie.

Pe lista numelor propuse acum de primar se află Donald Trump, Joe Biden, Barack Obama, Maia Sandu, Emmanuel Macron, Jacques Chirac, Francois Mitterand, Vaclav Havel, Helmut Kohl, Angela Merkel și Maia Sandu.

În această dimineață, după aproximativ 4.000 de voturi, pe primul loc în topul preferințelor se afla Maia Sandu, cu 60%, urmată de Donald Trump (16%) și Barack Obama (15%). Situația era în schimbare față de marți seara, actualul președinte american se afla pe locul 3, cu 7%.

Se votează și numele patinoarului

Și patinoarul din Sectorul 4 își caută un nume. Confom voturilor exprimate până în această dimineață, 61% dintre bucureșteni vor ca numele patinoarului să fie Mircea Lucescu, 19% -Doru Tureanu, iar 10%- Ivan Patzaichin.

Voturile pot fi exprimate până duminică seara pe platforma https://romaniavoteaza.live/#vot

 

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât îi costă pe români un parlamentar? Salariu, diurnă, cazare și alte beneficii explicate pe cifre. Suma e...
Digi FM
Toni Iuruc rupe tăcerea după imaginile cu Simona Halep și milionarul Dorin Mateiu în Mykonos: „Să fie...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Costum de baie, machiaj extravagant, perucă verde-albăstruie. Delia se joacă și își cucerește fanii: "Ești o...
Film Now
Cine este logodnicul lui Kate Hudson. Actrița i-a dedicat o postare dulce de ziua lui de naștere: „Cel mai...
Adevarul
Cât costă să ajungi pe podium. Antrenoare: „5.000 de euro pe lună să participi doar la 2-3 competiții”
Newsweek
LIVE Care sunt cele 2 bănci unde a intrat, deja, pensia pe card? Și în ce orașe? 2.500.000 pensionari iau bani
Digi FM
„Se stingea, nu mai era el”. Răzvan Lucescu, dezvăluiri despre ultimele luni din viața lui Mircea Lucescu
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
Cel mai mare cimitir de balene descoperit vreodată. Unele schelete au peste 5 milioane de ani
Film Now
Jane Seymour dezvăluie că rolul din Dr. Quinn i-a salvat viața într-un moment cumplit: "Eram lefteră și pe...
UTV
Simona Halep a fost surprinsă alături de un milionar român. Cine este bărbatul cu 24 de ani mai în vârstă...