Parlamentul a adoptat legea care le permite părinților să își ia zile libere până la încheierea anului școlar

Data actualizării: Data publicării:
parinti copii scoala
Foto: Guliver/Gettyimages

Părinţii îşi pot lua zile libere pentru supravegherea copiilor cu vârsta de până la 12 ani şi în perioada imediat următoare încetării stării de urgenţă, până la încheierea anului şcolar, au decis deputaţii, miercuri, cu unanimitate de voturi, potrivit Agerpres.

Plenul Camerei Deputaţilor a dat vot favorabil proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

Proiectul a fost susţinut de Ministerul Muncii şi din plen de către preşedintele Comisiei de muncă, Adrian Solomon.

Potrivit actului normativ, se acordă zile libere unuia dintre părinţi pentru supravegherea copiilor, în situaţia suspendării cursurilor sau închiderii temporare a unităţilor de învăţământ unde aceştia sunt înscrişi, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situaţii extreme decretate astfel de către autorităţile competente cu atribuţii în domeniu. Potrivit unui amendament, „prin excepţie, în anul 2020, aceste prevederi se aplică şi pe perioada imediat următoare încetării stării de urgenţă, până la încheierea anului şcolar”.

Un amendament iniţiat de deputaţii Adrian Solomon (PSD) şi Eva Andrea Csep (UDMR) arată că, până la finalizarea tuturor restricţiilor impuse de epidemia cu COVID-19, prevederile prezentei legi se prelungesc până la ridicarea tuturor restricţiilor. Astfel, „prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, inclusiv ale actelor normative care o modifică şi/sau o completează ori care cuprind dispoziţii care privesc aplicarea prevederilor sale, se aplică în continuare, fără întrerupere, de la data încetării stării de urgenţă instituite prin decret, potrivit art. 93 alin.(1) din Constituţia României, republicată, pentru toate domeniile de activitate în care se menţin restricţii, până la ridicarea acestora, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2020”.

Un alt amendament menţionează că pot beneficia de aceste prevederi părinţii care au copii cu vârsta de până la 12 ani, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ, sau au copii cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani (faţă de 18 ani, cum era prevăzut iniţial), înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ.

Potrivit unui alt amendament adoptat de comisie, "prevederile prezentei legi nu se aplică în cazul în care unul dintre părinţi are raportul de muncă suspendat pentru întreruperea temporară a activităţii angajatorului, în condiţiile art. 52 alin.(1) lit.c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Prevederile prezentei legi nu se aplică nici în cazul în care celălalt părinte nu realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia situaţiei în care este încadrat în grad de handicap grav sau accentuat şi astfel este scutit de la plata impozitului pe venit".

Deputaţii Comisiei pentru muncă au mai decis ca pe perioada stării de urgenţă, instituită prin decret, potrivit art. 93 alin.(1) din Constituţia României, republicată, beneficiarilor dispoziţiilor menţionate care nu respectă dispoziţiile normative în vigoare privind carantina, izolarea sau autoizolarea la domiciliu le încetează dreptul la indemnizaţie la data constatării de către autoritatea competentă a încălcării obligaţiei de carantină, izolare sau autoizolare la domiciliu.

Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz, legea merge la promulgare, la președintele Klaus Iohannis.

Editor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri