Paula Gâzea, soția protestatarului mort, a depus o plângere penală: „Eu consider că a fost gazat. Din această cauză a survenit decesul”

Data actualizării: Data publicării:
ilie gazea

Paula Gâzea, soția protestatarului mort, care a depus, azi, o plângere penală, consideră că soțul ei a murit cu zile și că decesul acestuia a fost provocat de gazele din Piața Victoriei. „Eu așa consider”, le-a mărturisit femeia jurnaliștilor.

„O plângere penală, însoţită de avocată, pentru soţul meu, care eu consider că a fost gazat. Din această cauză a survenit decesul lui. Chiar dacă el suferea și de altele, eu asta consider”, a spus Paula Gâzea, soția  protestatarului mort, atunci când a fost întrebată de jurnaliști ce demersuri face.

Întrebată dacă Jandarmeria poartă o vină pentru ce s-a întâmplat cu soțul ei, aceasta a spus că: „Bineînţeles. Atât pot să vă spun. Rămâne să vedem ce facem cu plângerea, cum se va judeca și ce răspuns ne va da. Avocata mă reprezintă”.

Femeia a declarat că Ilie Gâzea nu a fost lovit de jandarmi. Aceasta a adăugat că, dacă va fi cazul, va cere inclusiv daune materiale de la statul român.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă spune că bărbatul de 62 de ani, care a participat la protestul din 10 august şi care a murit la Spitalul Judeţean din Alexandria, se prezentase la una dintre ambulanţele SMURD aflate în Piaţa Victoriei, acuzând sângerare la nas, a primit îngrijiri medicale la faţa locului şi a refuzat transportul la spital.

Ilie Gâzea a murit în cursul nopţii de 19 spre 20 august.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri