„Pavian cu mantie”. Reacția lui C. T. Popescu după ce a fost amendat de CNCD

Data actualizării: Data publicării:
ctp

Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a votat în unanimitate o hotărâre prin care Cristian Tudor Popescu a fost amendat contravențional cu 1.000 de lei pe motiv că a comparat-o pe Viorica Dăncilă cu un pavian cu mantie. CNCD a considerat ca asocierea reprezintă hărțuire și încalcă dreptul la demnitate. Cu 1.000 de lei a fost sancționat și moderatorul emisiunii, Cosmin Prelipceanu, pentru lipsa de reacție.

Cristian Tudor Popescu a a anunțat încă de miercuri că intenționează să conteste în instanță sancțiunea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Astăzi, jurnalistul a publicat un articol pe Republica.ro în care se apără, cu titlu „Pavianul și Teleormanul”.

Dacă îi spuneți soției într-o zi că-i seamănă coafura cu o blană de pisică înfuriată, ați comis hărțuire. A, eu am zis că coafura dnei Dăncilă aduce cu podoaba capilară a pavianului cu mantie, care e o maimuță. Și? Care-i problema? Dacă ziceam că seamănă cu o ciupercă sau cu o meduză, mai comiteam hărțuire? De ce cu pisica, ciuperca și meduza nu e nicio problemă, dar cu maimuța este? Nu înseamnă asta discriminarea și defavorizarea maimuței în raport cu alte animale și plante?”, arată Cristian Tudor Popescu.

Jurnalistul dă mai departe definiția din dicționar a cuvântului „hărțuire”: „A necăji pe cineva cu tot felul de neplăceri, probleme, întrebări, a nu lăsa în pace; a cicăli, a pisa; a desfășura atacuri scurte și repetate asupra inamicului; a purta discuții repetate în contradictoriu cu cineva, a se lua la ceartă sau la bătaie”.

Ce au toate astea cu ce am făcut eu? Coafura este un element de design corporal, cum sunt rujul, rimelul sau oja de pe unghiile unei doamne. Nu este un element fizic, natural, este o opțiune estetică a doamnei Dăncilă. Prin urmare, nu am comparat-o pe doamna prim-ministru cu o maimuță. În schimb, am comparat-o cu Susănica Gâdea, președinta Consiliului Culturii și Educației Socialiste și cu Maria Bobu, ministreasa Justiției ceaușiste, spunând că acestea mi se par lumini în comparație cu dânsa, ceea ce e mult mai grav decât coafura și maimuța”, mai spune el.

„Pe de altă parte, l-am comparat direct, fără frizură sau manichiură, pe Dan Voiculescu cu șopârloiul numit varan, și așa i-a rămas numele, Varanul, lui Victor Ponta i-am spus Năpârcă cu Ochelari, lui Adrian Severin, Bursucul Veninos, lui Călin Popescu Tăriceanu i-am acordat titlul de Vierme în Untură, iar lui Traian Băsescu, pe cel de Dihor securisto-comunist. Ce-or fi păzit vigilenții de la CNCD, de ce nu s-au autosesizat?”, mai spune jurnalistul.

Citiți mai multe pe Republica.ro.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri