Peste 207.000 de români și-au anulat programarea pentru vaccinul AstraZeneca

Data actualizării: Data publicării:
Doză de vaccin AstraZeneca.
Vaccin AstraZeneca împotriva COVID-19.Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Peste 207.000 de persoane care erau programate la vaccinare cu AstraZeneca și-au anulat programarea începând cu luna martie, când au început să apară relatări despre o posibilă legătură între acest vaccin și tromboze severe.

Anunțul a fost făcut de coordonatorul campaniei de vaccinare din România, Valeriu Gheorghiță.

„Au fost peste 207.000 de anulări în platformă, iar dintre cei care și-au confirmat programarea, avem circa 99.000 de persoane care nu s-au prezentat, care și-au anulat programarea ceea ce reprezintă 28% dintre cei care își confirmaseră programarea”, a spus el.

„Este un procent mare, o treime din persoanele programate care nu s-au prezentat. Este clar un aspect pe care l-am sesizat cu toții. Considerăm că avem nevoie de o mai bună înțelegere a acestui aspect de către orice om care dorește să se vaccineze. Este absolut firească și legitimă ezitarea oamenilor la acest moment. Avem nevoie de mai multe informații oficiale de la Agenția Europeană a Medicamentului. Și noi, cei care luăm decizia, avem nevoie de mai multe informații”, a spus Gheorghiță.

El a adăugat că, cel mai probabil, cei care au anulat programările pentru AstraZeneca s-au înscris pe listele de așteptare pentru un alt vaccin, în condițiile în care numărul celor aflați pe liste a rămas constant.

Un oficial al Agenției Europene a Medicamentului a spus că există o legătură între vaccinul AstraZeneca și cazurile grave de tromboze la persoane imunizate cu acest vaccin.

„În opinia mea, putem spune acum, este clar că există o legătură cu vaccinul ", a declarat Marco Cavaleri, șeful strategiei de vaccinare la EMA.

Agenția nu are încă o poziție oficială privind această declarație.

În martie, EMA spunea că nu a stabilit o legătură clară între tromboze și vaccin, dar că va continua cercetările, și că beneficiile vaccinării depășesc riscurile.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri