Sari la conținut

Peste 70 de clădiri demolate pentru lărgirea unui bulevard. Decizia dată de instanţă

Tribunalul Bucureşti a anulat autorizaţia de demolare dată de Primăria Capitalei, în urmă cu 9 ani, pentru casa în care a locuit Mihai Eminescu. Imobilul a fost dărâmat alături de alte peste 70 de clădiri. Totul pentru lărgirea bulevardului Berzei - Buzeşti. După sesizările făcute de Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, autorizaţiile de demolare au fost declarate ilegale. Decizia poate fi atacată de municipalitate.

Pentru lărgirea străzilor Berzei şi Buzeşti au fost demolate peste 70 de clădiri.

Imobilul, care avea doar parter şi o placă memorială, era monument istoric în 2010, când au început lucrările, şi ulterior a fost declasat şi demolat. Asociatia Salvaţi Bucureştiul, condusă atunci de Nicuşor Dan a contestat demolările. Nouă ani mai tarziu, Tribunalul Bucureşti a anulat autorizaţia de demolare.

Nicuşor Dan - Asociaţia Salvați Bucureștiul: „ S-a pus problema lărgiriii străzilor Berzei şi Buzeşti. S-a dat în planul urbanistic zonal şi o declarare a utilităţii publice care, între timp, au fost anulate pentru motive flagrante de nelegalitate, anulate definitiv”.

Înainte să înceapă demolările, o echipă de arhitecţi a propus o alternativă care să rezolve problema traficului, dar şi să păstreze clădirilor de patrimoniu. Pe lista obiectivelor ce urmau să fie salvate era şi Hala Matache, care a fost dărâmată peste noapte.

Raluca Munteanu – arhitect: „Am căutat să răspundem cerinţelor, cu tramvai şi 2 benzi pe sens, dar am demonstrat că se putea face asta fără demolarea halei, cu un compromis şi anume mutarea circulaţiei pietonale prin faţa halei.

Fiecare argument cu care veneam noi sau ei era dezbătut pe valori de trafic, simulări, măsurători cadastrale”.

Alexandru Vidroi are un magazin alimentar în zona fostei Hale Matache de 25 de ani. Foarte mulţi clienţi în treceau pragul, însă, acum, spune trist că odată cu demolările s-au schimbat şi vremurile.

Alexandru Vidroi - proprietar de magazin: „Era ca la Obor, după Piaţa Obor, era cea mai populată, şi preţuri ieftine şi populată. Avem clienţii care ne cunosc de atâţia ani şi oameni mai în vârstă care nu au maşini să meargă la supermarket”.

Dosarul demolărilor ilegale din zona Berzei-Buzeşti a ajuns anul trecut la DNA, cu plângeri depuse pe numele fostului primar al Capitalei Sorin Oprescu, dar şi al fostului architect-şef Gheorghe Pătraşcu care spune că a fost un lanţ de greşeli în proiect.

Gheorghe Pătraşcu - fost arhitect-şef al Bucureştiului: „Contractul a fost semnat înainte de a exista autorizaţia de construire şi documentaţiile de urbanism aprrobate, deci asta a însemnat o presiune foarte mare pe funcţionarii primăriei, pentru că deja se cheltuiseră foarte mulţi bani pe proiectul ăsta.

Nu se puteau evita nişte demolări de substanţă, asta e clar”.

Nicuşor Dan - Asociţia Salvaţi Bucureştiul: „În momentul de faţă, instanţele au anulat PUZ-ul care prevedea toată lucrarea, hotărârea de declarare a utilităţii publice, toate autorizaţiile de construire, deci şoselele pe care le avem noi sunt fără autorizare. Autorizaţia de demolare pentru peste 40 de clădiri sunt anulate definitiv”.

În urma lucrărilor, Primăria Capitalei a lărgit bulevardul pe o distanţă de 1,5 km, a făcut două benzi pe sens şi piste de biciclete. Aproximativ 1000 de persoane au fost expropiate, cheltuilelile ajungând la aproape 169 de milioane lei. Valoarea totală a lucrărilor a fost de 212,5 milioane lei.

Etichete: monumente istorice , arhitectura Bucuresti , decizii demolare , anulare decizii

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale