PMB: Concurenţă de 10 pe un loc pentru Companiile înființate de Primărie

Data publicării:
primarie angajati

Peste 20.000 de bucureșteni și-au depus CV-urile, vineri și sâmbătă, la Târgul de Joburi, pentru a se angaja la una dintre companiile municipale înființate de Primărie, iar edilul general, Gabriela Firea, a apreciat că evenimentul a fost un succes.

"Târgul de Joburi organizat de Primăria Capitalei a reprezentat un adevărat succes, pentru cele 2.000 de posturi oferite de Companiile Municipale aplicând peste 20.000 de cetățeni. Bucureștenii ne-au arătat astfel că au încredere în proiectele Municipalității și doresc să contribuie la îmbunătățirea serviciilor publice, precum și la dezvoltarea orașului. Cele 22 de companii municipale vor reprezenta o alternativă sănătoasă a vechiului model administrativ și vor presta servicii publice în beneficiul cetățenilor", a precizat Firea, conform unui comunicat transmis de PMB.

Cele mai multe CV-uri au fost depuse la: Compania Sport pentru Toți (1.468), Compania de Iluminat Public (1.405), Compania Consolidări (1.391) Compania Dezvoltare Durabilă (1.376), Publicitate și Afișaj (1.104).

PMB a informat că în perioada imediat următoare vor fi analizate CV-urile primite, urmând să fie organizate o serie de interviuri de angajare, în vederea selectării aplicanților. De asemenea, reprezentanții societăților comerciale vor ține legătura și cu cetățenii care nu vor fi selectați în urma interviurilor, în vederea ocupării unor posturi viitoare, care se vor crea ca urmare a diversificării activității societăților municipale.

Vineri, viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu, prezent la târg, a declarat că un muncitor necalificat poate câștiga în cadrul unei companiei de eco-igienizare un salariu lunar de până la 2.000 de lei. În ceea ce privește cel mai atractiv salariu pentru un post, Bădulescu a precizat că retribuțiile vor crește în funcție de rezultatele companiei.

"Salariile vor începe să crească atunci când apare performanța. Totul se întâmplă gradual, în funcție de rezultatele pe care compania le atrage. Dacă vorbim de companii municipale, nu înseamnă că vorbim de acele posturi călduțe din primărie, unde fiecare plimbă o hârtie de la stânga la dreapta, și așa cum ne-am învățat, cu un salariu de funcționar public", a subliniat acesta.

Ca prag maxim, Aurelian Bădulescu a precizat că niciun salariu oferit în cadrul târgului nu poate fi mai mare decât cel pe care îl obține el.

"Pragul maxim este reglementat de noua Lege a salarizării, iar pragul maxim este al viceprimarului. Ca în orice entitate, nu poate să depășească salariul viceprimarului, care este de 8.000 de lei pe lună", a precizat el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
EXCLUSIV SONDAJ Spaimele românilor legate de pensii: Nu se mai plătesc: 25%. Crește vârsta de pensionare: 18%
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...